Multe dintre economiile dezvoltate ale lumii vor intra în recesiune în următoarele 12 luni, pe măsură ce băncile centrale înăspresc agresiv politicile monetare pentru a lupta împotriva creșterii inflației, conform lui Rob Subbaraman, economistul șef al firmei de brokeraj Nomura, citat de CNBC.com.

”În acest moment, multe dintre băncile centrale și-au îndreptat atenția către un singur lucru, acela de a reduce inflația”, precizează economistul, care adaugă faptul că a atras atenția de mai multe luni cu privire la riscurile unei noi recesiuni.

Pe lângă Statele Unite ale Americii, acesta se așteaptă ca recesiunea să lovească în următorul an țările din zona euro*, Regatul Unit al Marii Britanii, Coreea de Sud, Australia și Canada.

”Un alt lucru pe vreau să-l aduc în vedere este că, atunci când ai multe economii slăbite, nu te poți baza pe exporturi pentru a crește. Acesta este un alt motiv pentru care noi credem că riscul unei recesiuni este foar real și este de așteptat să se întâmple”, adaugă Subbaraman.

Băncile centrale au păstrat politici monetare relaxate pentru prea mult timp, sperând că inflația va fi tranzitorie, consideră economistul, care spune că acum guvernele trebuie să recupereze și să încerce să recâștige controlul asupra inflației.

Retail jobs

*Zona euro este formată din Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Spania.

Klaus Iohannis: Nu avem un plan de a intra într-un procedeu de austeritate

Președintele Klaus Iohannis a declarat că în prezent nu există ”un plan” pentru România de a intra într-un ”procedeu de austeritate”.

El a subliniat că nu va accepta un nou ”experiment” de austeriate.

Nu cred şi nu avem un plan de a intra într-un procedeu de austeritate din motive foarte simple: am avut criza economică din 2009 - 2010, 2011, unde s-a încercat, în plan european, să se combată criza prin măsuri de austeritate. Rezultatul nu a fost unul bun şi nu intenţionez să accept un nou experiment de acest tip cu România", a spus şeful statului, în cadrul unei conferinţe de presă, la Palatul Cotroceni, citat de Agerpres.ro.

Citeste si:
Șeful Băncii Mondiale, despre inflație: ce crede că se va întâmpla...
Șeful Băncii Mondiale, despre...

Sursa foto: FrankHH / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri