O inițiativă cel puțin interesantă a Ministerului Energiei menită să reducă prețul energiei electrice a trecut aproape neobservată, fiind ascunsă la finalul unui comunicat de presă. Este vorba despre decuplarea prețului electricității de cel al gazelor naturale, discutată zilele acestea de miniștrii de resort. Am încercat să aflăm ce înseamnă și cât de realistă este propunerea.

”România susține în continuare explorarea posibilității de decuplare a prețului la energie electrică de prețul la gaze naturale, arhitectură care ar permite limitarea efectului de contagiune a creșterii prețului la gaze naturale asupra prețului la energie. Comisia Europeană a indicat că va realiza un studiu de impact cu privire la diferite măsuri de optimizarea a designului pieței de energie electrică”. Aceasta este versiunea oficială, anunțată discret la finalul unui comunicat de presă al Ministerului Energiei.

Cum este legat acum prețul energiei electrice de cel al gazelor

Mai mult detalii oferă Euractiv: propunerea a fost a Greciei, în cadrul reuniunii miniștrilor UE ai Energiei din 26 iulie, și a fost sprijinită de România, Italia și Cipru. Practic, este vorba despre modificarea actualului model al pieței angro de energie electrică. Acesta, bazat pe sistemul de tarifare marginală, funcționează prin introducerea pe piață a unor centrale electrice în ordinea prețului pe care îl oferă, începând cu prețul cel mai mic și mergând până la oferta ultimei centrale necesare pentru a satisface cererea consumatorilor. Prețul global este stabilit de această ultimă centrală, iar tuturor producătorilor li se plătește același preț pentru energia electrică.

Sursa: ANRE

În contextul actual, prețul cel mai mare este cel al centralelor electrice pe bază de gaz, care este încontinuu tras în sus de scumpirea constantă a gazelor în ultimele luni. În România, însă, în jur de 10% din energia electrică este produsă în centrale pe gaz – comparativ cu Grecia sau Italia, unde procentul trece de 50%. Media europeană, în acest moment, este de 21%, conform Institutului Fraunhofer.

Suntem într-un moment de criză fără precedent, trebuie să ne gândim și la soluții la care nu ne-am mai gândi în mod normal. Acum e momentul să gândim ”outside the box”.

Eugenia Gușilov, director ROEC

Grecii propun o ieftinire cu 50% a electricității prin planul lor de decuplare

Ce propun grecii: o separare a pieței energiei electrice în două segmente: unul pentru electricitatea produsă din combustibili fosili (inclusiv gaze) și hidrocentrale cu acumulare prin pompaj și un al doilea, pentru electricitate produsă din surse regenerabile și centrale nucleare. Un draft al planului Atenei consultat de Bloomberg preconizează o reducere cu 50% a prețului energiei electrice.

Un plan similar de decuplare este analizat în acest moment și de Marea Britanie, unde circa 40% din energia electrică e produsă de centrale pe gaz. Iar în toamna anului trecut, comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, a venit cu o propunere similară privind decuplarea.

Statistic: Monthly natural gas price index worldwide from April 2020 to April 2022 | Statista
Find more statistics at Statista

Însă, avertizează Eugenia Gușilov, directorul și fondatorul Romania Energy Center (ROEC), planul grec ”ar presupune o modificare de design a unei piețe care funcționează așa de 25 de ani. Nu se poate face de pe o zi pe alta; va trebui să vedem consultări, nu doar declarații. Trebuie să vedem implicațiile, cum se va desfășura o asemenea decuplare. E bună ideea, dar cum o aplici în practică?”

De altfel, comisarul UE pentru Energie, Kadri Simson a anunțat o analiză de impact a tuturor opțiunilor privind îmbunătățirea pieței de energie. Însă un raport recent în acest sens al ACER (agenția UE a reglementatorilor din domeniul energiei) indica faptul că nu modul de funcționare al pieței este problema, ci circumstanțele extraordinare. Dimpotrivă, susține ACER, actualele reguli ar fi permis ținerea sub control a crizei.

Cum ar putea fi făcută decuplarea

Pe de altă parte, devine din ce în ce mai puțin sustenabil ca guvernele să facă efortul bugetar de subvenționare a prețului energie pentru consumatori, spune Eugenia Gușilov. ”Dacă și guvernele sunt sub presiune maximă, poate e cazul să încercăm și altceva, chiar dacă cu foarte mare prudență, cu pași mici.” Mai ales că România are unul dintre cele mai mari prețuri din Europa ale energiei electrice tranzacționată pe piața SPOT.

O idee ar fi ca decuplarea prețului energiei de cel al gazelor naturale să fie făcută ca testare pilot, pe termen scurt și local. ”Dacă ne afectează pe toți și plătim un preț al electricității mult supraevaluat pentru că reflectă o criză dintr-un sub-segment, nici asta nu e bine. Deja suntem într-o situație de avarie de vreun an. Cât poți să trăiești în starea asta? Sigur, strângem cureaua, dar cât e fezabil să stăm cu cureaua strânsă?”, spune directorul ROEC.

Recent, și Alessio Menegazzo, director pentru Sustenabilitate și Afaceri Instituționale ENEL România, a susținut, din perspectiva unui actor important pe piața energiei, decuplarea prețului electricității de cel al gazelor.

”Principiul tarifării marginale, care încă domină sectorul energetic, trebuie să fie eliminat. Gazul crește acum prețul energiei. Electricitatea este mai ieftină, dar din cauza acestei tarifări, costurile cresc pentru toată lumea. Această idee poate era valabilă în anii ‘70, dar acum tehnologiile au evoluat”, a spus Menegazzo.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri