Gazele naturale vor deveni irelevante ca sursă de energie în viitor, afirmă Alessio Menegazzo, director pentru Sustenabilitate și Afaceri Instituționale ENEL România. Ca urmare, autoritățile de la București nu au niciun motiv serioase să investească în ele.

”Ceea ce face acum Rusia are legătură și cu Green Deal-ul. Din punctul de vedere al Rusiei, ca furnizor de gaze naturale, ei se îndreaptă spre irelevanță”, a declarat Alessio Menegazzo, la Atlantic – Black Sea Security Forum.

Discuția, spune reprezentantul ENEL, nu este însă doar despre sustenabilitate, ci și despre valori. ”Valorile din Green Deal sunt orientate spre consumatori, nu spre autorități. E o democratizare a discuției. Valori ca diversificare, sustenabilitate, democratizare – nu sunt genul de lucruri apreciate de regimurile autocratice. Le reduc puterea.”

Sper ca în viitor să nu mai repetăm greșelile trecutului, să nu mai facem parteneriate cu regimuri autocratice care pot folosi livrările drept pârghii politice.

Alessio Menegazzo, ENEL România

Energia, spune el, nu trebuie să mai fie o unealtă nici geopolitică, și nici pentru controlul cetățenilor prin soluții centralizate. Iar progresele tehnologice vor forța guvernele să își modifice abordarea și să se adapteze, oricât de reticente ar fi la schimbare.

Cum crește gazul prețul energiei electrice

Una dintre probleme este tarifarea marginală, aplicată pe piața angro de energie electrică.Acest sistem funcționează prin introducerea pe piață a unor centrale electrice în ordinea prețului pe care îl oferă, începând cu prețul cel mai mic și mergând până la oferta ultimei centrale necesare pentru a satisface cererea consumatorilor. Această ultimă centrală este cea care stabilește prețul global. Or, atunci când cererea este mai mare, aceasta este de obicei o centrală electrică pe bază de gaz.

La sfârșitul anului trecut, Comisia Europeană încă considera că ”există un consens general cu privire la faptul că modelul de tarifare marginală este cel mai eficient pentru piețele liberalizate de energie electrică, deoarece producătorii au interesul să nu depună oferte mai mari decât costurile lor reale de exploatare”.

”Principiul tarifării marginale, care încă domină sectorul energetic, trebuie să fie eliminat. Gazul crește acum prețul energiei. Electricitatea e mai ieftină, dar din cauza acestei tarifări, costurile cresc pentru toată lumea. Această idee poate era valabilă în anii ‘70, dar acum tehnologiile au evoluat. Iar tehnologia arată că cel mai simplu mod de a produce energia e prin energii regenerabile integrate într-o rețea digitală”, spune Menegazzo.

Citește și: Eugenia Gusilov, director ROEC: Trăim o restructurare a arhitecturii energetice europene

În opinia sa, chiar dacă nu putem scăpa de gaz azi, în 10-15 ani vom trăi într-un sistem mai electrificat, bazat pe energie regenerabilă. Acesta, spune directorul pentru sustenabilitate al ENEL România, este singurul scenariu posibil, deoarece încălzirea globală este o amenințare existențială, pe lângă actualele amenințări militare și economice.

Companiile și guvernele trebuie să își reconsidere viziunea privind energia

Alessio Menegazzo avertizează că, pe termen lung, companiile din sectorul gazelor vor trebuie să se reinventeze, chiar dacă acum ar putea profita de prețurile mari. Dar și guvernele trebuie să se adapteze și să nu ia acceptarea gazelor în taxonomia verde ca un semnal că trebuie să investească în continuare în această sursă de energie.

”Parlamentul Europan a acceptat că poți pune eticheta ”sustenabil” pe gaz și energia nucleară. Asta înseamnă că poți folosi gaz pentru a produce energie în anumiți parametri; nu că poți folosi gaze pentru a încălzi gazele. Deci, dacă Guvernul României vrea să investească milioane în extinderea rețelelor de gaze, sfatul meu e să investească acei bani în soluții de eficientizare energetică pentru consumatori vulnerabili. Pentru că investiția inițială acum e mare, accesibilă doar celor cu venituri medii și mari. Extinderea rețelelor de gaze este pur și simplu o pierdere de bani, în 20-30 de ani vor deveni inutile”, a conchis Alessio Menegazzo.

Citește și: Ministrul Energiei spune că România poate primi 600 de milioane de euro prin PNRR pentru extinderea rețelelor de gaze

Sursa foto: ICGB.eu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri