Maspex România primește undă verde pentru preluarea Purcari Wineries

Sursǎ foto: Shutterstock

Maspex România primește undă verde pentru preluarea Purcari Wineries

Cuprins Articol:
Maspex Romania, parte a Grupului Maspex a primit și ultimele aprobări necesare din partea Consiliilor Concurenței din România, Bulgaria și Republica Moldova, pentru autorizarea concentrării economice realizate prin achiziția de acțiuni ale Purcari Wineries, în cadrul ofertei publice derulate în luna iulie 2025.

Etapa finală de reglementare pentru implementarea tranzacției este obținerea autorizației din partea Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) din România.

În urma ofertei publice de preluare voluntară, Grupul Maspex a devenit acționarul majoritar al unuia dintre cei mai mari producători de vin și brandy din Europa Centrală și de Est, Purcari Wineries.

Polonezii de la Maspex dețin mai multe branduri românești

Cu o experiență de aproape 30 de ani pe piața românească, Grupul Maspex s-a extins atât organic, cât și prin achiziții, concentrându-se pe branduri cu poziții puternice, recunoaștere ridicată și rădăcini locale profunde, care construiesc valoare durabilă și avantaj competitiv pe termen lung.

Achiziția pachetului majoritar al Purcari Wineries reprezintă cea de-a 22-a tranzacție din istoria Grupului și a patra în România, consolidând strategia de extindere regională prin investiții în mărci cu tradiție și potențial. 

România ocupă un rol strategic în dezvoltarea Grupului Maspex, fiind una dintre cele mai importante piețe din regiune. 

Compania este cel mai mare investitor polonez din România și deține un portofoliu de branduri care ocupă poziții importante în categoriile lor, precum Tymbark, Tedi, Bucovina, Nestea, Alcalia, La Festa, Salatini, Arnos, Vălenii de Munte, Zubrowka.

Purcari se apropie de pragul de 200 de ani de istorie

Cu o istorie care datează din 1827, Purcari Wineries este unul dintre cei mai importanți producători de vinuri din Europa Centrală și de Est, fiind listată la Bursa de Valori București din februarie 2018. Compania administrează peste 2.000 de hectare de podgorii și operează șase crame în Republica Moldova, România și Bulgaria.

„Achiziția Purcari Wineries este un pas semnificativ în continuarea strategiei noastre de extindere în segmentul băuturilor alcoolice în Europa Centrală și de Est — o regiune în care ne dezvoltăm de ani de zile și unde intenționăm să ne creștem în continuare baza de consumatori”, a declarat Krzysztof Pawiński, co-proprietar și CEO, al Maspex Group.

„Alăturarea expertizei și potențialului de creștere al Purcari în domeniul vinificației cu capacitatea noastră strategică în zona comercială, amploarea operațională și capabilitățile de marketing vor crea cu siguranță noi oportunități atât pentru Purcari, cât și pentru Grupul Maspex în întreaga regiune”, a declarat și Grzegorz Grabowski, General Manager BU Romania, Ungaria, Bulgaria și Moldova – Maspex Group.

Victor Bostan, fondatorul Purcari Wineries, a declarat că acesta este un nou pas către un capitol important pentru companie, deschizând oportunități semnificative împreună cu echipa Maspex pe piețele cheie. 

„Parteneriatul Purcari–Maspex va accelera creșterea și excelența operațională, asigurând în același timp că rămânem fideli valorilor noastre. Tuturor partenerilor noștri: angajați, investitori, distribuitori și furnizori, le reafirmăm că Purcari va rămâne Purcari, loial promisiunilor sale și autentic în tot ceea ce face”, a declarat Victor Bostan.

Maspex este cea mai mare companie privată poloneză din industria bunurilor de larg consum (FMCG) și una dintre cele mai mari din Europa Centrală și de Est. Grupul deține 18 fabrici în Polonia și în străinătate, realizând anual peste 2,2 miliarde de litri de băuturi, 300.000 de tone de paste făinoase, cereale și produse instant, aproape 180.000 de tone de gemuri și conserve și 145 de milioane de litri de băuturi alcoolice. Printre brandurile sale se numără Tymbark, Tedi, Queen’s, Bucovina, DrWitt, Lubella, Salatini, La Festa, Żubrówka, Becherovka și Soplica.

Purcari Wineries este unul dintre cei mai mari producători de vin și brandy din regiunea Europei Centrale și de Est. Compania operează șase crame: Château Purcari, Crama Ceptura, Bostavan, Bardar, Domeniile Cuza și Angel’s Estate, și administrează peste 2.000 de hectare de podgorii.

Personalizate pentru tine