Guvernul a aprobat normele metodologice de aplicare a Legii nr. 196/2016, prin care, recent, a fost implementată reforma privind venitul minim de incluziune, se arată într-un comunicat de presă de la Ministerul Muncii.

În cadrul acestei reforme, cele trei beneficii bazate pe testarea mijloacelor, respectiv ajutorul social, alocația pentru susținerea familiei și ajutorul pentru încălzirea locuinței, au fost corelate pentru a constitui un pachet de sprijin unitar pentru categoriile defavorizate.

Actul normativ detaliază componentele venitului minim de incluziune și modalitatea de stabilire a dimensiunii familiei și a venitului lunar ajustat și stabilește lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării venitului minim de incluziune, respectiv:

  • clădirile și alte spații locative în afara locuinței de domiciliu, precum și terenurile din intravilan, cu o suprafață de peste 1.200 mp în zona urbană şi 2.500 mp în zona rurală, în afara terenurilor de împrejmuire a locuinței și a curții aferente;
  • mai mult de un vehicul cu o vechime mai mare de 10 ani, cu drept de circulație pe drumurile publice;
  • autovehicule cu drept de circulație pe drumurile publice cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepția celor utilizate și/sau adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilității;
  • șalupe, bărci cu motor, iahturi sau alte tipuri de ambarcațiuni, cu excepția celor necesare pentru transport în cazul persoanelor care locuiesc în aria Rezervației Biosferei Delta Dunării;
  • depozite bancare deținute, ca titular, de cel puțin unul dintre membrii familiei, a căror sumă totală este mai mare de 3 ori față de valoarea câștigului salarial mediu brut prevăzut de Legea asigurărilor sociale de stat.

De asemenea, prin hotărârea de Guvern aprobată astăzi sunt introduse modele de formulare mult simplificate, pentru facilitatea activității la nivelul primăriilor, acordarea venitului minim de incluziune bazându-se pe facilitățile Sistemului Național Informatic pentru Asistență Socială (SNIAS).

Reamintim că Guvernul a aprobat, în 26 august 2022, modificarea și completarea Legii nr. 196/2016, prin care se implementează reforma privind venitul minim de incluziune (VMI), la care Guvernul s-a angajat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Obiectivul acestei reforme, cu termen de implementare până în 30 iunie 2025, este îmbunătăţirea asistenţei sociale şi reducerea sărăciei în rândul celor mai vulnerabile persoane, precum și a sarcinilor administrative.

Reglementările aduse de ordonanța de urgență vizează și actualizarea nivelurilor de venituri și a cuantumurilor componentelor acordate astfel:

  1. majorarea nivelului maxim al venitului minim de incluziune de la 260 lei/adult echivalent la 275 lei/adult echivalent, în cazul componentei de ajutor de incluziune (actualul ajutor social) și de la 300 lei/adult echivalent la 400 lei/adult echivalent în cazul persoanelor vârstnice, respectiv de la 600 lei/adult echivalent la 700 lei/adult echivalent în cazul componentei de ajutor pentru familia cu copii (actuala alocație pentru susținerea familiei);
  2. majorarea nivelului veniturilor din muncă deductibile din venitul total al familiei de la maximum 400 lei la 500 lei.
Citeste si:
Câți români vor primi vouchere sociale în 2023? Anunțul premierului...
Câți români vor primi...

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri