Industria jucăriilor tehnologizare, în continuă creștere, a început să devină o problemă atât pentru părinți, cât și pentru viitorul planetei.

Industria jucăriilor tehnologizate a cunoscut un ritm de creștere accelerat în ultima decadă și va ajunge în 2022 la 14 miliarde de dolari, iar în 2026, la 30 de miliarde. Fie că vorbim de roboți, jocuri interactive sau educaționale, maşinuţe electrice, tablete, păpuşi vorbitoare, drone, puzzle-uri cu luminițe, toate dispun acum de Wi-Fi și/sau Bluetooth. Dar tocmai din acest motiv reprezintă o problemă nu doar pentru părinți ci și pentru viitorul Planetei pe care copiii nostri o vor moșteni.

Când alarma unei mașini de poliție nu mai funcționează sau când păpușa nu mai poate să danseze, aceste jucării devin imediat dispensabile, ciclul lor de viață s-a terminat și nu există nici conceptul și nici posibilitatea reparării lor. Doar 2% din jucăriile tehnologizate ce sunt puse spre vânzare dispun de posibilitatea de a fi reparate sau au un sistem facil de schimbare a bateriilor. Astfel, majoritatea jucăriilor tehnologizate vor ajunge să fie păstrate în case sau vor fi aruncate la coșul de gunoi după doar câteva utilizări.

Metalele grele, pericolul invizibil din jucăriile electronice

În 2021 omenirea a generat o cantitate record de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) la nivel mondial, peste 57,4 milioane de tone, arată Global Waste Monitor. Deșeurile generate depășesc greutatea Marelui Zid Chinezesc, considerat cel mai greu obiect artificial de pe suprafața Pământului. O parte tot mai semnificativă din această cantitate o reprezintă acum și jucăriile tehnologizate, specialiștii estimând că 90% dintre acestea nu sunt reciclate corespunzător.

Reprezentanții Asociației RESPO DEEE trag un semnal de alarmă și fac un apel la toți părinții care achiziționează acest tip de cadouri, pentru a conștientiza pericolele la care se expun odata ce acestea nu sunt manipulate corespunzator.

“Dacă spargi un ecran, o pudră de metal greu se dispersează în aer. Inhalată în cantități mari duce la anemie sau tulburări neuronale. Bateriile jucăriilor conțin cadmiu, un metal toxic întâlnit în vopselurile industriale. Fosforul și mercurul sunt folosite în iluminarea de fundal a ecranelor video. O jucărie electrică este compusă, în medie, din 72.30% materiale plastice, 12.07% componente electrice și electronice, 4.47% metal și 11.15% alte metale.

Dacă se întâmplă fenomenul de supraîncălzire, atunci în aer se emană anumite substanțe numite dioxine, ce afectează sistemul endocrin. Bateriile pe bază de litium-ion nu sunt atât de stabile precum bateriile de generație veche și pot lua foc dacă sunt lovite sau desfăcute. Acest lucru se întâmplă mai ales când acestea ajung în gropile de gunoi menajer și sunt perforate prin acțiunea buldozerelor. Cauzează incendii și emit gaze nocive în atmosferă dar poluează și solul”, declară Cristian Pocol, Președintele Asociației RESPO DEEE.

Cum stă România în materie de colectare și reciclare

Lucrurile încep să se miște spre bine în România, întrucât populatia primește din ce în ce mai multă informație în acest sens. Totuși, suntem încă pe ultimul loc în Uniunea Europeană la capitolul colectare a DEEE-urilor spre reciclare. În categoria DEEE-urilor intră și jucăriile tehnologizate, alături de televizoare, calculatoare, telefoane mobile, tablete, electrocasnice mici și mari.

“Educația începe în familie, astfel că insistăm ca părinții să le ofere mai departe copiilor informațiile, să dobândească un comportament sustenabil. Odată ce decidem că nu le mai folosim, aceste jucării trebuie oferite spre colectare pentru a ajunge în centrele de reciclare specializate. Există puncte de colectare a DEEE-urillor în toată țara. Am inclus harta acestora pe www.respo.ro. În cazul în care nu putem ajunge în acele puncte, Asociația RESPO DEEE oferă preluare și transport gratuit al acestor deșeuri, direct de la domiciliu sau de la sediul companiilor. Este necesar ca oamenii să comande gratuit online, pe www.respo.ro, sau telefonic la Tel Verde 0900 800 219, recipientele potrivite dimensiunilor deșeurilor. Poate fi o pubelă sau cutia RESPO, de mai mici dimensiuni. După ce le-am umplut cu deșeurile pe care dorim să le oferim spre reciclare, sunăm la Tel Verde 0900 800 219 și un colector RESPO va veni să preia gratuit deșeurile și să le transporte spre centrele unde acestea vor fi reciclate corespunzător”, încheie Cristian Pocol, Președintele Asociației RESPO DEEE.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri