Vom avea doar 96 de kilometri noi de autostradă și drum expres în 2023 - iar din aceștia, 15 sunt inutilizabili.

Din 30 decembrie, de la ora 12, se va putea circula pe încă un tronson din A0 Sud, respectiv Lotul 2, între Cornetu-Bragadiru și Jilava-1 Decembrie, lot cu care ajungem la un total de 96 km de autostradă și drum expres finalizați în acest an, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Irinel-Ionel Scrioșteanu. Ministrul Grindeanu promitea că vom avea 100 de kilometri noi de autostradă și drum expres în 2023 dar, așa cum am demonstrat, acest lucru era aproape imposibil.

Doar 96 de kilometri noi de autostradă și drum expres în 2023

Noul lot de autostradă are o lungime de 16,3 km și va fi dat în trafic tronsonul între DN5 (Jilava-1 Decembrie) și DN6 (Bragadiru-Cornetu) care va permite astfel circulația rutieră între aceste zone la nivel de autostradă, fără a se mai tranzita actuala Centură a Capitalei. Practic, se vor putea folosi doar 11 kilometri din cei 16, iar restul de 6,3 km până la limita cu lotul 1 al A0 Sud sunt ”de vitrină”.

De altfel, din cei 96 de kilometri de autostradă și drum expres inaugurați anul acesta, se poate circula efectiv doar pe mai puțin de 81 - 15 kilometri fiind gata, dar neutilizabili, deoarece nu sunt gata conexiunile cu restul rețelei rutiere.

Lucrările l lotul 2 al A0 Sud au demarat în august 2020. Constructorul Alsim Alarko continuă lucrările pentru deschiderea circulației până la intersecția cu DN4 Șoseaua Olteniței, respectiv pentru încă aproximativ 7 km aferenți Lotului 1 Sud, dar și până la nodul rutier dintre A0 și Autostrada Soarelui (A2).

În ceea ce privește pasajul rutier peste autostradă de la Berceni, acesta va fi dat în trafic la începutul lui 2024, pentru a putea fi finalizate lucrările la nivel de autostradă și sub pasaj, a mai precizat Scrioșteanu.

Sursa foto: Facebook / Irinel Ionel Scriosteanu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri