Autoritatile locale pot contracta finantari rambursabile in limita a 3 mld. lei

Autoritatile locale pot contracta finantari rambursabile in limita a 3 mld. lei

Unitatile administrativ-teritoriale pot contracta, in acest an, finantari rambursabile prin imprumuturi de la bancile comerciale, de la institutiile de credit si prin emisiuni de titluri de valoare, in limita sumei de 3 miliarde lei (circa 800 milioane euro).

Contractarile pot fi facute in conditiile prevederilor Legii 273/2006 privind finantele publice locale, se arata in comunicatul remis de Executiv.

De asemenea, potrivit deciziei Guvernului, unitatile administrativ-teritoriale pot efectua, in anul 2008, trageri din finantarile rambursabile contractate sau care urmeaza sa fie contractate in limita sumei de 2,589 miliarde de lei.

Finantarile rambursabile contractate sau care urmeaza sa fie contractate de catre unitatile administrativ-teritoriale, cu incadrare in limitele stabilite, vor fi autorizate de Comisia de autorizare a imprumuturilor locale.

Limitele pe comune, orase, municipii si judete vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului Economiei si Finantelor si al ministrului Internelor, in functie de ponderea veniturilor proprii ale bugetelor locale pe fiecare categorie de unitati administrativ-teritoriale, raportata la totalul veniturilor proprii ale bugetelor locale pe ansamblul tarii.

Pentru finantarile rambursabile exprimate in valuta, cat si pentru tragerile din acestea, se utilizeaza echivalentul in lei al sumelor respective, calculat la cursul de schimb valutar avut in vedere in bugetul de stat pe anul 2008.

Personalizate pentru tine