11 Iunie 2010
Top 10 cele mai importante evenimente de business ale saptamanii
O saptamana marcata de cateva anunturi importante – intrarea Romaniei in top 10 tari cu cele mai riscante datorii, posibilitatea maririi taxelor in conditiile in care scaderea economica ar depasi 2% si a doua insolventa prin care trece RTC Holding, patronat de omul de afaceri Octavian Radu. Cititi o radiografie a celor mai interesante evenimente de business.
10. Fara iPad din cauza pretului
Apple a lansat doua versiuni de iPad (Wi-Fi si 3G), fiecare dintre acestea fiind comercializata in trei modele: de 16 GB, 32 GB si 64GB, preturile variind pe piata americana de la 499 de dolari la 829 de dolari, in functie de model.
Pe piata europeana, produsul a inceput sa fie comercializat pe 28 mai, preturile fiind mai mari cu circa 20-25%, potrivit studiului condus de CommSec, divizia australiana a bancii Commonwealth Bank.
9. Proceduri noi de colectare pentru activitatile independente
Un calcul sumar arata ca patronii ar putea plati in plus aproximativ 50% pentru fiecare angajat remunerat cu drepturi de autor. Acum angajatorii platesc pe drepturi de autor doar 100 de lei la un venit de 1.000 lei, insa odata cu aparitia legii ce vizeaza largirea bazei de impozitare vor fi nevoiti sa plateasca la stat circa 580 lei.
8. Scaderea inmatricularilor de masini noi s-a mai temperat la 5 luni
Inmatricularile de autoturisme Dacia in Romania au scazut in primele 5 luni cu 43%, la 8.270 de unitati.
7. Comisionul de rambursare anticipata - maximum 1%
Bancile vor fi totodata obligate sa ofere persoanelor care vor sa contracteze credite formulare standardizate, inainte de semnarea contractelor, pentru a le da posibilitatea sa compare ofertele de pe piata. Dupa incheierea contractului, beneficiarul are un termen de 14 zile in care poate renunta la contract fara a da explicatii.
6. Companiile repornesc angajarile in urmatorul trimestru
Piata de munca cea mai activa este previzionata de angajatorii din centrul tari, acestia raportand o previziune neta de angajare (diferenta dintre procentul angajatorilor, care estimeaza o crestere a volumului angajarilor si procentul celor care estimeaza ca vor reduce recrutarile) de 22%.
Angajatorii din sud-est exprima un optimism prudent, raportand o previziune neta de angajare de 8%.
5. Nicio pensie nu scade sub 350 lei
Reducerea pensiilor si salariilor se aplica de la data intrarii in vigoare a Legii, nu din luna iunie, "avand in vedere ca procedura asumarii raspunderii a fost declansata in luna mai, dar se va finaliza in luna iunie", se arata intr-unul din amendamentele acceptate de Guvern.
4. Businessul de curierat al lui Octavian Radu, in insolventa
Nivelul datoriei acumulate catre terti este de 8,5 milioane euro, din care 3,3 milioane euro credite bancare.
Anuntul vine dupa ce lantul de retail Diverta, detinuta tot de omul de afaceri Octavian Radu, a cerut in instanta intrarea in insolventa, in vederea reorganizarii judiciare.
Cititi si Insolventa la retaileri: Antidot sau amanarea falimentului?
3. Taxe mai mari, daca scaderea economica va depasi 2%
“In cazul in care recesiunea economica in Romania ramane asa cum este astazi, la 0, poate -1, nu va fi nevoie sa luam masuri suplimentare, chiar daca vor fi probleme, facem ajustari, taiem cheltuielile. Daca vom avea o recesiune de -2, -3, -4, discutam deja de un alt scenariu. Dupa parerea noastra va fi tot 0 sau o usoara crestere economica”, a declarat Vladescu.
El a afirmat ca, pentru prima data in viata, spera sa mai fie in functie si saptamana viitoare, dupa votarea motiunii de cenzura. "E prima data in viata mea cand, fiind intr-o functie, spun ca sper sa fiu si saptamana viitoare. Si nu de dragul meu", a spus Vladescu. Ministrul a precizat ca daca legea de scadere a salariilor bugetarilor si a pensiilor va fi declarata neconstitutionala, nu-si va da demisia, ci va cauta alte solutii de reducere a deficitului bugetar.
2. Tranzactii la orizont?
Cateva din cele mai importante declaratii:
Cristian Nacu, partener in cadrul fondului de investitii Enterprise Investors: "Nu prea sunt tinte semnificative in piata, asa incat sansele sa existe tranzactii multe sunt reduse. Tinand cont de faptul ca dureaza 6-9 luni pana ca o tranzactie sa se incheie, atunci este cu atat mai putin probabil sa vedem miscari semnificative pana la sfarsitul anului acesta".
Marian Dinu, managing partner DLA Piper: ”2010 nu va face exceptie de la criza financiara si efectele sale. Marea intrebare este daca suntem pregatiti pentru inca un an de criza? Asteptarile de la Guvern sunt complet nejustificate, sa speram ca nu vor face lucruri mai rele care sa agraveze situatia”.
Doru Lionachescu, partener principal Capital Partners: "In ultimele 3-4 saptamani am constatat o reducere abrupta a activitatii pe piata de M&A, pe baza efectului de contagiune a turbulentelor din Grecia dar si a constatarilor misiunii FMI in Romania si a planului de masuri agreat".
1. Romania intra in Top 10 tari cu cele mai riscante datorii
Tara noastra este vazuta de catre investitorii straini ca avand o rata de probabilitate de intrare in faliment de 23,33%.