Lantul de retail Diverta, divizie a RTC, detinut de omul de afaceri Octavian Radu, a cerut in instanta intrarea in insolventa, in vederea reorganizarii judiciare.
Anuntul vine la numai o luna dupa decizia companiei de a incepe procedurile in vederea listarii Diverta la Bursa.

La momentul respectiv, Amalia Buliga, CEO-ul Diverta, oferea ca termen estimativ pentru listarea la bursa sfarsitul anului 2010.

Administratorul judiciar propus este Casa de Insolventa Transilvania.

“Am luat aceasta decizie avand in vedere o reorganizare care sa conduca la fortificarea structurii si eficientizarea business-ului actual. Consideram ca modelul de afaceri al Diverta este unul viabil, insa conjunctura actuala a pietei, coroborata cu inflexibiltiatea dezvoltatorilor au dus la problemele de cash flow actuale", declara Amalia Buliga.

Anul 2009 a fost unul deosebit de dificil pentru intreaga economie romaneasca, sectorul de retail fiind unul dintre cele mai afectate. Criza economica a generat pe de o parte reducerea traficului din spatiile comerciale, dar si reducerea puterii de cumparare, efectele fiind scaderea numarului de bonuri si scaderea valorii medii a cosului.

In aceste conditii, lantul de magazine Diverta a incheiat anul 2009 cu vanzari de 30 mil. euro, cu 37% mai putin fata de anul precedent si aproximativ 55% daca luam in calcul scaderea organica.

"Ca raspuns la situatia dificila Diverta a luat mai multe masuri de crestere a eficientei, cele mai notabile fiind reducerea fondului de salarii cu 45% si a numarului de angajati din retail cu 40%. De asemenea, am depus eforturi sustinute pentru reducerea chiriilor, insa ne-am lovit de rezistenta anumitor dezvoltatori care nu au acordat reduceri de chirii sau au fost impotriva rezilierii contractelor pe cale amiabila", mai afirma Buliga.

O alta directie de eficientizare a fost reducerea stocurilor si imbunatatirea vitezei de rotatie. Acestea s-au redus cu numai 20% din cauza specificului businessului de retail, care necesita mentinerea unui stoc minim la raft, suprafata totala de desfacere a ramas constanta de-a lungul anului 2009 – 24.000mp, precizeaza reprezentantii companiei.

La momentul actual, valoarea stocului este de 7,5 milioane euro, iar creditorii comerciali (furnizori de marfa si servicii) sunt de 10 milioane euro. Diverta are contractate credite bancare de 8,5 milioane euro, jumatate dintre acestea fiind credite de investitii. Valoarea neta a activelor fixe ale companiei se ridica la 6 milioane euro.

Multe din masurile de redresare abia acum incep sa-si produca efectele, rezultatul operational a fost pozitiv pe primul trimestru din 2010. Mai mult, prin planul de reorganizare, Diverta isi propune sa inchida magazinele neprofitabile cat mai rapid, astfel incat compania sa poata acumula in perioada urmatoare un excedent de resurse si sa fie astfel in masura sa restituie din datoriile cumulate", spun reprezentantii Diverta.

Potrivit acestora, decizia nu interfereaza cu planul Diverta de a atrage capital, compania fiind in negocieri cu mai multi investitori institutionali interni si externi, inclusiv prin apelarea procedurii de listate la bursa. Diverta va continua planul de organizare pe o structura de tip holding, societatea mama impreuna cu alte 4 societati fiind deja functionale. De asemenea, in paralel se poarta negocieri pentru francizarea magazinelor de dimensiuni reduse operate de companie.

In prezent, Diverta detine 62 de magazine in 39 de orase, cu o suprafata de retail de peste 24.000 mp, inclusiv cel din Republica Moldova. Cu un market share de peste 35% pe piata de carte din Romania, Diverta isi propune mentinerea pozitiei de lider in retailul de specialitate romanesc.

Diverta a incheiat anul financiar 2009 cu o cifra de afaceri de 35 milioane euro, in scadere cu aproximativ 30% fata de anul 2008.

RTC Holding este unul dintre cele mai mari grupuri de retail, distributie si servicii de pe piata locala, si a fost fondat in 1990.

Din grupul RTC fac parte Diverta (lant de retail de carte), Rafar (fashion si hospitality), Proffice (distributie birotica si papetarie), TCE (transport si logistica), Sistec (IT), Flaro (productie articole pentru industria auto, electronica si electrotehnica, articole de birou si articole scolare), Rimobi (imobiliare si constructii) si Q Power (energie).
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri