COVID-19 | Sfaturi utile de la psiholog pentru a depăși perioada carantinei totale: Să ne gândim la cei care nu stau acasă, cei care sunt în ”linia întâi”

Stăm acasă, în izolare. Sună crunt pentru mulți dintre noi, cei obișnuiți cu o viață activă, profesională și socială. Izolarea aduce cu sine multe neliniști, multă incertitudine. Cât va dura? Ce va aduce ziua de mâine, cine dintre cei dragi sau cei cunoscuți va suferi? Cum va fi viața după coronavirus? Este firesc să simțim anxietate, este firesc să ne facem griji. Wall-Street.ro a luat legătura cu Monica Bolocan, psiholog clinician specialist, pentru câteva sfaturi menite să ne ajute să depășim această perioadă.

”Trebuie să ne amintim că omenirea nu trece pentru prima dată printr-o criză de amploare. Războaiele mondiale stau încă mărturie că poate fi mai rău de atât. Deci, să privim partea bună a lucrurilor”, a declarat Monica.

Iată câteva idei care să ne ajute să trecem mai ușor peste această perioadă:

  • Crearea unei liste cu lucruri pe care ne doream demult să le fi făcut. De exemplu, învățarea unei limbi străine, efectuarea unui curs de perfecționare online, croșetatul, gătitul, reparatul, construitul etc. Lista este foarte lungă, avem de unde alege. Trebuie doar să începem cu un singur lucru.
  • Crearea unui program zilnic, pe ore, care să fie afișat undeva la vedere. Astfel, putem bifa activitățile pe măsură ce le-am îndeplinit. În felul acesta, vom simți că deținem controlul asupra vieții și, în plus, descoperim cât de plină poate fi ziua. Mai mult, vom avea sentimentul împlinirii și satisfacției ori de câte ori vom bifa activitățile pe listă. Ar trebui să fie suficient pentru a ne reduce anxietatea.
  • Alocarea unei perioade din zi pentru treburile casnice, care poate nu aduc foarte multă împlinire, și, separat, să ne stabilim o perioadă pentru relaxare în care să vizionăm filme bune, să ascultăm muzică, să facem exerciții fizice sau să citim. E bine să ne asigurăm că avem timpul nostru personal dintr-o zi în care facem ce vrem.
  • Să ne sunăm prietenii sau rudele, să împărtășim cu ei rețete reușite din bucătărie, să discutăm subiecte de interes comun. Există numeroase software-uri gratuite care ne permit să facem videoconferință cu cei dragi, pentru a ne simți “aproape”.
  • Nu în ultimul rând, să ne gândim că datorăm, atât nouă, cât și celor dragi, puterea de a trece peste o astfel de criză fără atacuri de panică sau depresie. Dacă nu acum, atunci când? Trebuie să fim proprii noștri supereroi.

Monica nu a uitat nici de părinții, care se împart între lucrul de acasă și nevoia copiilor de a-i avea aproape.

”Dacă ai copii, fă-le și lor un program similar și asigură-te că îl îndeplinesc. Implică-i în treburile casnice, responsabilizează-i. Perioada grea prin care trecem cu toții este o bună oportunitate pentru a-i învăța pe copii că viața nu este “roz” întodeauna și că trebuie să fie responsabili, atât pentru ei înșiși, cât și pentru ceilalți”, ne încurajează psihologul.

Citeste si:
Psiholog: Angajații vor da randament mai mic și se vor concentra...
Gáspár György, psiholog:...
Citeste si:
Temperatura normala a corpului
Temperatura normala a corpului

Așadar, să fim sinceri, de câte ori nu ne-am dorit să stăm acasă? De câte ori nu ne-am gândit că ar fi bine să avem o pauză pentru noi înșine, pentru familie, pentru proiecte personale? Sau, pur și simplu, timp să facem curat pe îndelete, să vedem filme bune, să citim. Și să nu uităm de cei care nu stau acasă, cei care sunt în “linia întâi”.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Educație »



Setari Cookie-uri