Dascăl: Programa școlară poate fi adaptată predării online. Trebuie creativitate și muncă din partea profesorului

Programa școlară poate fi adaptată în totalitate predării online, însă este nevoie de creativitate și muncă din partea cadrului didactic, consideră Andrada Mazilu, dascăl și formator SuperTeach în Mentalitatea Deschisă în Educație.

”Cred că programa școlară se poate adapta foarte bine și predării online, dar ține foarte tare de nivelul la care profesorul predă. Dacă suntem obișnuiți să punem elevii în mod normal în acțiune și predarea să fie interactivă, lucrurile acestea le putem face și de la distanță”, a declarat Andrada Mazilu, profesor inv. primar și prescolar la Liceul Teoretic "Nikolaus Lenau", Timiș.

De exemplu, pentru măsurarea capacității elevii pot turna apa în pahare și să observe în care pahar încape mai multă apă.

Un sondaj realizat în cadrul comunității de profesori SuperTeach, arată că 32% dintre profesori se tem de faptul că elevii nu doresc să participe la cursurile online, iar 17% dintre profesori sunt îngrijorați că nu-și pot organiza și monitoriza eficient activitatea, în condițiile în care doar 27% dintre ei spun că reușesc să acopere peste 75% din materia pe care o au de predat, alți 30% menționând un grad de acoperire între 25 și 50% din materie.

Citeste si:
Provocările unui an școlar pandemic. Cât de ușoară este tranziția...
Astăzi începe cel mai lung...
Citeste si:
Primele semne de sarcina
Primele semne de sarcina

Andrada Mazilu consideră că nu trebuie să existe bariere în predarea materiilor de la distanță, întrucât acest sistem poate fi implementat cu ușurință, dacă profesorul dă dovadă de creativitate.

”Este nevoie doar de puțină creativitate și de muncă din partea profesorului, despre cum să creeze contextul de învățare si cum să fie facilitator al învățării și cum să îi faci pe ei să simtă activ învățarea. Este important să predai astfel încât copiii să înțeleagă datele, să le folosească și, în același timp, învățarea să fie conectată și cu viața noastră”, a precizat cadrul didactic.

Copiii nu trebuie ținuți 4-5 ore în fața calculatorului

Andrada Mazilu este de părere ca o formulă de succes în predarea online este cea în care elevilor li se explică activitățile, pentru ca apoi ei să pună în practică.

Citeste si:
FORT: Transportul gratuit al elevilor către şcoli este imposibil de...
Neclaritățile procedurilor de...

”În fața calculatorului doar le-am prezentat copiilor ce au de făcut, iar apoi ei singuri au experimentat. Predarea la distanță nu înseamnă să îi ții 4-5 ore pe copii în fața calculatorului. Înseamnă să le dăm acțiuni prin care ei să crească și să se dezvolte în mediul în care se află, în casa lor”, a explicat ea.

Este mai degrabă mentalitatea cu care noi suntem obișnuiți când vorbim despre predare, suntem obișnuiți ca profesorul să fie în centrul activității, ori predarea online ne face să ne gândim și altfel la învățare și să ne gândim ce poate să facă profesorul astfel încât copiii să fie cei care să desfășoare acțiuni.

Sursa foto: shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Educație »



Setari Cookie-uri