Simultan cu creșterea numărului de cazuri de coronavirus, crește și numărul școlilor care întră în scenariul roșu de funcționare, adică acolo unde cursurile se vor desfășura exclusiv online. Ministerul Educației și Cercetării a reactualizat lista cu scenariile de funcționare pentru școli.

  • 12.459 de unități de învățământ în Scenariul 1 (Scenariul verde): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.
  • 4.842 de unități de învățământ în Scenariul 2 (Scenariul galben). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
  • 355 de unități de învățământ în Scenariul 3 (Scenariul roșu): implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online. Menționăm că dintre cele 355 de școli, doar 173 figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate. Diferența de 182 de unități de învățământ rezultă ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează și/sau a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare.

Cum se stabilesc scenariile de funcțioare pentru școli

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri