Omul de Neanderthal nu ar fi totuşi cel mai apropiat "verişor" al omului modern, afirmă oamenii de ştiinţă care au analizat un craniu fosilizat descoperit în China, potrivit cărora acea fosilă ar aparţine unei noi specii umanoide preistorice, care era mai apropiată de Homo sapiens decât erau neanderthalienii, informează AFP.

Craniul din Harbin reprezintă fosila cel mai bine conservată din acea perioadă (Pleistocenul mijlociu), spun autorii acestui studiu, ale cărui rezultate au fost publicate vineri în revista The Innovation. Craniul fosilizat datează din urmă cu aproximativ 146.000 de ani, potrivit Agerpres.

"Conform analizelor noastre, grupul Harbin era mai apropiat de Homo sapiens decât erau neanderthalienii", a declarat Chris Stringer, specialist în paleoantropologie la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, coautor al studiului. "Acest lucru înseamnă oamenii Harbin împărţeau cu noi un strămoş comun mai recent decât neanderthalienii", a adăugat el.

Genul Homo conţine numeroase specii dispărute, inclusiv omul de Neanderthal, precum şi omul modern - Homo sapiens.

Noua specie umanoidă a fost numită Homo longi, o denumire care poate fi tradusă prin sintagma "Omul dragon" - derivată de la numele provinciei chineze în care au fost descoperite acele fosile.

Craniul din Harbin a rămas ascuns timp de decenii. "Precedentul proprietar a ascuns craniul într-un puţ timp îndelungat", a declarat Xijun Ni, unul dintre principalii autori ai studiului. "El a fost donat Universităţii Hebei GEO din China abia în 2018", a adăugat cercetătorul chinez.

Potrivit autorilor cercetării, craniul a aparţinut unui bărbat care avea în momentul morţii sale o vârstă de aproximativ 50 de ani.

"Combinaţia dintre bolta craniană arhaică, dar voluminoasă, şi un chip lat, dar similar lui Homo sapiens, este frapantă", precizează autorii studiului.

Cercetătorii au studiat morfologia craniului izolând aproximativ 600 de trăsături caracteristice, pe care le-au comparat apoi cu ajutorul unui computer cu putere mare de calcul cu trăsăturile furnizate de alte fosile.

"Acea populaţie era constituită probabil din vânători-culegători. După temperaturile hibernale înregistrate în Harbin în zilele noastre, putem să credem că ei se confruntau cu un frig încă şi mai intens decât cel îndurat de neanderthalieni", a precizat Chris Stringer.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri