Numărul elevilor din clasele a V-a va fi redus până la 1 septembrie la maximum 29 de copii per clasă, așa cum prevede legea educației modificată de Parlament în urmă cu un an, a declarat secretarul de stat responsabil cu învățământul preuniversitar.

Întrebat care este algoritmul care stabilește cine sunt elevii care nu vor continua clasa a IV-a alături de colegii lor, în cazul claselor de peste 30 de copii, Sorin Ion a afirmat: „Lăsăm la latitudinea școlilor formarea efectivelor”, potrivit G4Media.

Amintim că Parlamentul a schimbat Legea educației pe 20 august 2020, specificând că clasele de elevi și grupele de la grădiniță pot să depășească limita maximă stabilită de lege „cu cel mult 3 preșcolari/elevi”. În consecință, anul școlar 2021-2022 este primul în care grupele mici de grădiniță vor avea maximum 23 de copii, clasele pregătitoare vor fi compuse din maximum 25 de elevi și clasele de-a V-a din cel mult 29 de elevi. Anul acesta este primul în care legea modificată se aplică, deocamdată schimbarea fiind doar la clasele de început de ciclu.

Modificarea cu cel mai mare impact este la clasa a V-a, unde vor fi elevi care au terminat învățământul primar la o învățătoare dar va trebui să fie mutați în altă Rep: Puneți în aplicare de acum, din septembrie 2021, clasă în gimnaziu, pentru ca clasa să rămână la 29 de elevi. Sorin Ion, secretarul de stat din Ministerul Educației responsabil cu învățământul preuniversitar, a fost contactat pentru a vedea cum vor stabili școlile noua componență a claselor a V-a.

Întrebat dacă limitarea la maximum 29 a numărului de elevi în gimnaziu va fi aplicată de la 1 septembrie, secretarul de stat a răspuns: „Cu siguranță da, dar trebuie să ne uităm în lege. Vorbim de clasele de început de ciclu [clasa pregătitoare, clasa a V-a, clasa a IX-a – N.Red.], pentru că nu putem să le spargem pe cele care au început deja în acest format. La clasele a IX-a suntem sub limitele impuse de lege; amintesc că am stabilit la admiterea la liceu, când am constituit formațiunile de studiu, ca la tehnologic și vocațional colectivele să fie cu 24 de copii, iar la teoretic [clasele să fie formate – N.Red.] de 26 de copii, ambele fiind numere sub efectivele din lege [legea modificată prevede maximum 33 de elevi la liceu și profesional – N.Red.]. La clasele pregătitoare și clasele a V-a intenționăm să respectăm limitele din lege. Sunt în lege, nu mai pot fi discutate.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri