Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” amenință cu proteste masive de luni, din cauza unor nemulțumiri în ceea ce privește testarea în școli. Reprezentanții din învățământ nu sunt de acord ca testele pe bază de salivă să fie realizate de profesori și susțin că un astfel de demers ar trebui realizat de părinți.

Redăm mai jos comunicatul integral al celor două sindicate:

„În ultima perioadă, deciziile importante care vizează funcționarea sistemului de învățământ au fost luate în total dispreț față de salariații din acest important domeniu de activitate și față de elevi. Astfel:

  • adoptarea deciziei de a condiționa deschiderea unităților de învățământ exclusiv de rata de vaccinare de 60% a salariaților, fără a se ține cont de faptul că un asemenea procent nu a fost reglementat/implementat în legislația actuală – măsura a generat discriminare între angajații din învățământ și restul societății și, totodată, a avut efectul opus celui urmărit prin instituirea vacanței de două săptămâni, deoarece a condus la nedeschiderea fizică a unităților de învățământ situate în zone cu rată de incidență a cazurilor de Covid 19 foarte mică, sau chiar 0, cele mai multe fiind chiar în mediul rural; cu toate că am solicitat redeschiderea unităților de învățământ acolo unde rata de incidență este mai mică de 3 la mie, acest lucru nu s-a dorit;
  • transferarea în responsabilitatea personalului unităților de învățământ, prin „Instrucțiunea privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 a elevilor în unitățile de învățământ” CAZ/3811/12.11.2021, a obligației de a realiza testarea elevilor, fără a se avea în vedere că asemenea atribuții nu sunt prevăzute în fișa postului niciunui salariat din învățământ, fără a se asigura echipamente de protecție absolut necesare și fără a se ține cont că această testare afectează grav procesul instructiv – educativ, având în vedere intervalul de timp necesar pentru aplicarea acestei proceduri tuturor elevilor dintr-o unitate;

Declarațiile publice ale domnului Cseke Attila-Zoltan, ministrul sănătății, din data de 17.11.2021, conform cărora testele de salivă nu sunt un act medical și este în responsabilitatea Ministerului Educației de a decide cum se face aplicarea acestor teste, sunt contrazise de conținutul Instrucțiunii nr. CAZ/3811/12.11.2021, care este aplicabilă.

Acuzațiile domnului ministru Cseke Attila-Zoltan, referitoare la fuga de răspundere a „pedagogilor”, ne determină să îi reamintim acestuia că, în ultimii ani, Guvernul României a fugit de răspunderea care îi revenea, conform Legii cadru de salarizare, față de personalul didactic, amânând acordarea majorărilor salariale prevăzute de lege!

Înainte de a acuza o categorie socio-profesională că fuge de răspundere, ar trebui ca guvernanții să își analizeze propriul comportament din ultimii ani!

Mai mult, încă înainte de semnarea Instrucțiunii, am atras atenția că testarea nu se poate realiza la nivelul unităților de învățământ – în forma propusă – deoarece va afecta semnificativ desfășurarea procesului instructiv- educativ, cel care este în responsabilitatea unităților de învățământ.

Toate aceste măsuri au fost dispuse cu ignorarea reprezentanților salariaților, părinților și elevilor! De asemenea, ele nu au făcut decât să creeze o prăpastie între vaccinați și nevaccinați, respectiv părinți, elevi, pe de o parte, și angajații din învățământ, pe de altă parte.

În calitate de reprezentanți ai salariaților din învățământul preuniversitar, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” au atenționat Ministerul Sănătății, încă din data de 10 noiembrie 2021, că testele rapide antigen din salivă nu pot fi administrate elevilor de către salariații din învățământ, fără ca aceștia să fie supuși riscului de contaminare, iar instrucțiunea emisă a ignorat total realitățile din unitățile de învățământ și creează premisele răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2, nu pe cele ale combaterii acesteia.

În aceste condiții, Colegiul Național al Liderilor FSLI și Colegiul Liderilor al F.S.E. „ SPIRU HARET” au hotărât ca, în situația în care, până vineri 19.11.2021, Guvernul României nu va interveni pentru modificarea Instrucțiunii privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 a elevilor în unitățile de învățământ, astfel încât testarea elevilor să nu se realizeze de către salariații unităților de învățământ ci, cu prioritate de către părinți/reprezentanții legali ai acestora, luni, 22 noiembrie 2021, începând cu orele 13.00, membrii noștri de sindicat vor picheta sediile prefecturilor județene și al Ministerului Sănătății/Guvernului României. În plus, în condițiile în care nu se renunță la această decizie, colegii vor aplica ad litteram – pas cu pas – Instrucțiunea, ceea ce înseamnă că procesul de predare-învățare-evaluare va fi afectat grav din cauza acestei testări.

În calitate de reprezentanți ai salariaților din sistemul educațional, considerăm că politica de ignorare a salariaților din învățământ, a drepturilor lor, inclusiv a dreptului la securitate și sănătate în muncă, trebuie să înceteze, la toate nivelurile! Deciziile importante în domeniul educațional nu pot fi adoptate cu ignorarea personalului din sistem sau a beneficiarilor primari ai educației!”, au precizat reprezentanții celor două sindicate.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri