Reprezentanţii a trei federaţii sindicale din sistemul de învăţământ au depus la registratura Guvernului petiţii semnate de 163.813 de angajaţi din sector în care aceştia solicită majorarea salariilor tuturor angajaţilor din sistem, potrivit unui comunicat remis luni de cele trei organizaţii sindicale, citat de Agerpres.

Angajaţii din sistemul de învăţământ care au semnat petiţiile sunt membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţiei Sindicatelor din Educaţie (FSE) "Spiru Haret" şi Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater".

Prin semnarea petiţiilor, salariaţii îşi exprimă nemulţumirile faţă de nivelul de salarizare din sistem, situat în pătrimea inferioară a grilelor de salarizare, se precizează în comunicat.

"Aceste petiţii sunt cadoul de Moş Nicolae din partea angajaţilor din învăţământ pentru Guvernul României. Am ales această zi pentru a trage un semnal de alarmă faţă de salarizarea nemotivantă, care a generat exodul personalului calificat şi a condus la îmbătrânirea corpului profesoral, transformând cariera didactică într-una neatractivă pentru tinerii cu vocaţie", se menţionează în comunicatul organizaţiilor sindicale.

Potrivit acestora, semnatarii petiţiilor, ca şi ceilalţi salariaţi din sistemul educaţional românesc, solicită Guvernului majorarea salariilor în cel mai scurt timp şi aplicarea integrală a Legii-cadru nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din învăţământ, începând cu 1 ianuarie 2022.

Totodată, în petiţii se solicită, în contextul elaborării unei noi legi a salarizării, ca la stabilirea grilelor de salarizare pentru personalul din învăţământ, principiul de bază să fie acela că salariul profesorului debutant trebuie să reprezinte o pătrime din indemnizaţia preşedintelui României.

Totodată, cele trei federaţii sindicale din învăţământ cer întregii clase politice să trateze educaţia ca o prioritate şi astfel să aloce un procent relevant din PIB învăţământului, prin Legea bugetului de stat pe anul 2022.

Petiţiile depuse luni la registratura Guvernului au fost semnate de 113.443 de membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, de 45.504 de membri ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" şi de 4.866 de membri ai Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri