Elevii şi preşcolarii intră din acest sfârşit de săptămână în vacanţa de iarnă, care se va încheia la începutul lunii ianuarie.

Astfel, pentru joi, Ministerul Educaţiei a oferit posibilitatea unităţilor şcolare să adapteze modul de organizare a activităţii didactice, în contextul sărbătorilor, scrie Agerpres.

Fiecare director de şcoală a decis, după consultarea cadrelor didactice, dacă pe 23 decembrie elevii desfăşoară cursuri cu prezenţă fizică sau dacă activităţile sunt adaptate astfel încât să se poată organiza "de manieră nonformală şi informală".

Consultă AICI Calendarul complet al vacanțelor din anul școlar 2021-2022

Ministrul Sorin Cîmpeanu a precizat că unul dintre motivele pentru care a luat această decizie a fost de a se veni în întâmpinarea dorinţei copiilor şi părinţilor de a dedica ziua de 23 decembrie pregătirilor pentru Ajunul Crăciunului.

Potrivit noului calendar aprobat în noiembrie, toate clasele din învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal vor fi în vacanţă de vineri, 24 decembrie, până duminică, 2 ianuarie 2022, urmând să se întoarcă la cursuri pe 3 ianuarie.

Grupele/clasele din învăţământul preşcolar şi primar vor avea vacanţă până pe 9 ianuarie 2022.

Semestrul I se va încheia pe 14 ianuarie, iar semestrul al doilea va începe pe 17 ianuarie.

Următoarea vacanţă - cea de primăvară (Paşte) - va fi de vineri, 15 aprilie 2022 - până duminică, 1 mai 2022.

Sursa foto: Shutterstosck

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri