Ministerul Educaţiei şi partenerii de dialog social au agreat în şedinţa Comisiei de Dialog Social eliminarea mediei claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu începând cu anul şcolar 2022-2023, ierarhizarea urmând a se realiza doar pe baza mediei obţinute la Evaluarea naţională, informează Agerpres.

"În urma reuniunii Comisiei de Dialog Social, au fost agreate, împreună cu partenerii de dialog social, următoarele măsuri ce vor fi aplicate în anul şcolar 2022-2023: În acord cu partenerii de dialog social, a fost eliminată media claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu. Astfel, ierarhizarea absolvenţilor se va realiza doar pe baza mediei obţinute la Evaluarea naţională. Având în vedere ca în anul şcolar 2021-2022 nu au fost perioade de întrerupere a şcolii, în ipoteza în care nici în anul şcolar 2022-2023 nu vor exista întreruperi, s-a decis, în acord cu partenerii de dialog social, revenirea la programele de examen în vigoare înainte de debutul pandemiei, atât pentru Evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a, cât şi pentru examenul naţional de bacalaureat", a scris luni ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit sursei citate, în premieră, elevilor de clasa a V-a li se vor acorda atât burse sociale, cât şi burse de studiu încă de la începutul anului şcolar 2022-2023.

"Bursele sociale şi de studiu se vor acorda în condiţiile îndeplinirii criteriilor pentru ambele categorii de burse (inclusiv criteriul privind numărul maxim de 20 absenţe, iar în cazul burselor de studiu - pe baza calificativelor anuale şi obţinerii calificativului anual Foarte Bine în clasa a IV-a)", afirmă ministrul Educaţiei.

El reaminteşte că bugetul alocat burselor elevilor (1,032 miliarde lei) a fost suplimentat la ultima rectificare bugetară cu 300 milioane lei pentru anul 2022.

Luni s-a desfăşurat şedinţa Comisiei de Dialog Social a Ministerului Educaţiei cu următoarea ordine de zi:

Retail jobs
  • * Proiect de Ordin privind organizarea şi desfăşurarea Evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2022-2023;
  • * Proiect de Ordin privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2022 - 2023;
  • * Proiect de Ordin privind organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de bacalaureat - 2023;
  • * Proiect de Ordin privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat;
  • * Proiect de Ordin privind organizarea, desfăşurarea şi calendarul admiterii în învăţământul profesional de stat şi în învăţământul dual de stat pentru anul şcolar 2023-2024.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri F