Ministerul Educaţiei recomandă ca pe viitor elevilor să li se explice calm rolul verificărilor din şcoli şi să beneficieze de un tratament prudent, care "să nu le altereze sub nicio formă starea de bine".

Recomandarea Ministerului Educaţiei vine în urma percheziţiei efectuate de poliţişti în cadrul Şcolii Gimnaziale nr. 1 Jilava.

"Recomandăm ca pe viitor, chiar dacă este vorba despre intervenţii urgente sau despre acţiuni de percheziţionare derulate în baza legislaţiei în vigoare, elevilor să li se explice calm rolul verificărilor şi să beneficieze, fără echivoc, de un tratament prudent, care să nu le altereze sub nicio formă starea de bine", afirmă Ministerul Educaţiei, potrivit Agerpres.

Conform IPJ Ilfov, poliţiştii Biroului de Siguranţă Şcolară Ilfov, împreună cu poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Măgurele, au desfăşurat o activitate specifică preventivă privind portul şi folosirea fără drept a obiectelor periculoase în unitatea de învăţământ.

"În urma acestei acţiuni, mai mulţi părinţi au reclamat comportamentul pe care poliţiştii l-au avut faţă de elevi. În urma celor semnalate, Ministerul Educaţiei a avut discuţii atât cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Ilfov, cât şi cu reprezentanţii MAI. Fiind conştienţi de rolul acţiunilor preventive şi de importanţa intervenţiilor poliţiei pentru asigurarea sănătăţii şi a integrităţii elevilor, cadrelor didactice şi personalului auxiliar, considerăm esenţial ca toţi elevii să fie trataţi cu blândeţe şi cu tact pedagogic", susţine sursa citată.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri