Ministerul Educației a publicat rezultatele finale la Evaluarea Națională 2023, după depunerea contestațiilor. Prima probă, la Limba și literatura română a avut loc pe 19 iunie și a fost urmată de proba la Matematică, susținută de elevi pe 21 iunie. Proba la Limba și literatura maternă a fost programată pe 22 iunie. Astăzi, 4 iulie, elevii află rezultatele finale la Evaluarea Națională 2023 pentru a se putea înscrie ulterior la liceu.

Rezultate finale Evaluare Naţională 2023. Edu.ro a publicat rezultatele după contestații

Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2023 pot fi văzute AICI.

Au fost înregistrate 27.128 de contestații, adică 8,52% din numărul total de lucrări, dintre care:

  • 18.465 la Limba și literatura română (13.324 - 2022)
  • 444 la Limba și literatura maternă (265 - 2022)
  • 8.219 la Matematică (8.265 - 2022).

Comparativ, în sesiunea 2022 au fost depuse 21.854 de contestații (7,12% din numărul total de lucrări).

În cazul a 16.476 de lucrări (13.757 de lucrări - în anul 2022) contestațiile au schimbat nota prin creștere, iar pentru 7.668 de lucrări (5.906 lucrări - în anul 2022) notele au fost modificate prin scădere.

În urma reevaluării lucrărilor contestate, ponderea elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este 76,4% (117.798 de elevi), în creștere cu 0,20% (291 de elevi) față de rezultatele inițiale (76,2%). În anul 2022, rata mediilor mai mari sau egale cu 5 (cinci) a fost 82,4%.

A crescut, de asemenea, numărul elevilor cu media generală 10: de la 429 la: 466 (237 în anul 2022).

Rata de participare în sesiunea 2023 a examenului a fost 95,3%: 154.115 absolvenți ai clasei a VIII-a prezenți din totalul absolvenților înscriși (161.652). În ultimii doi ani, rata de prezență a înregistrat următoarele valori: 93,9% în sesiunea 2021, respectiv 95,5% în sesiunea 2022.

Dintre aceștia, 36.317 candidaţi (23,6 %) au obţinut medii sub 5 (cinci). Au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă 3 (trei) elevi, lucrările acestora fiind notate cu 1 (unu).

Procentual, la nivel național, 71,2% dintre notele contestate - 19.320 de lucrări (74% în 2022) au fost modificate cu diferențe mai mici de 0,5 puncte, 4.597 (16%) note au fost modificate cu diferențe între 0,5 și 1 punct, 226 de note cu diferențe între 1 și 2 puncte (sub 1%), iar 6 note au înregistrat diferențe mai mari de 2 puncte (3 la Limba și literatura română și 3 la Matematică).

La nivel național, la proba de Limba și literatura română, 120.268 de elevi (77,8%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci). Dintre aceștia, 1.500 de elevi au obținut nota 10 (+46 în raport cu prima afișare).

La Matematică,116.369 de elevi (75,4%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 3.188 au obținut note de 10 (+122 în raport cu prima afișare).

La Limba și literatura maternă, 8.513 elevi (90,5%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 64 de candidați au obținut note de 10 (+1 în raport cu prima afișare).

Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere, calculată pe baza rezultatelor obținute la evaluarea națională, constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal.

În prima etapă a admiterii în învățământul liceal din acest an, completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 6 - 7 iulie și 10 - 17 iulie. Repartizarea computerizată a candidaților din seria curentă, precum și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023 - 2024 va avea loc în data de 19 iulie.

Rata de participare în sesiunea 2023 a examenului a fost 95,3%: 154.115 absolvenți ai clasei a VIII-a prezenți din totalul absolvenților înscriși: 161.652. În ultimii doi ani, rata de prezență a înregistrat următoarele valori: 93,9% în sesiunea 2021, respectiv 95,5% în sesiunea 2022.

Admitere Liceu 2023. Calendarul repartizării computerizate

  • 6-7 și 10-17 iulie 2023: Completarea optiunilor in fisele de inscriere de catre absolventii clasei a VIII-a si de catre parintii acestora, asistati de dirigintii claselor a VIII-a. Orice optiune gresita poate conduce la o repartizare nedorita. Completarea fiselor de inscriere de catre absolventii clasei a VIII-a care doresc sa participe la admitere in alt judet si depunerea/transmiterea fiselor, conform procedurii stabilite de Comisia nationala de admitere.
  • 6-7 și 10-14 iulie 2023: Verificarea de catre parinti si candidati a corectitudinii datelor din fisa listata de calculator, corectarea eventualelor greseli in baza de date computerizata si listarea fiselor corectate din calculator, operatiuni ce se vor realiza utilizand aplicatia informatica centralizata.
  • 17 iulie 2023: Termenul-limita pentru transmiterea bazei de date de la centrele de inscriere la centrul de admitere judetean/al municipiului Bucuresti, precum si a listei absolventilor care nu participa la repartizarea computerizata, prin confirmarea operatiunilor specifice in aplicatia informatica centralizata.
  • 17 iulie 2023: Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere judetene/al municipiului Bucuresti la Centrul national de admitere prin confirmarea, de catre acestea, a finalizarii operatiunilor specifice, in aplicatia informatica centralizata.
  • 18 iulie 2023: Verificarea si corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidati aflati in baza de date pentru admiterea computerizata si care au fost deja admisi la liceele la care se sustin probe de aptitudini etc., de catre Comisia nationala de admitere si comisiile de admitere judetene/a municipiului Bucuresti; transmiterea modificarilor la comisia nationala.
  • 18 iulie 2023: Corectarea erorilor si confirmarea incheierii modificarilor in aplicatia informatica centralizata.
  • 19 iulie 2023: Repartizarea computerizata in invatamantul liceal a absolventilor clasei a VIII-a care nu implinesc 18 ani pana la data inceperii cursurilor anului scolar 2022 – 2023.
  • 19 iulie 2023: Comunicarea rezultatelor candidatilor repartizati computerizat in invatamantul liceal. Afisarea in unitatile de invatamant gimnazial a listei cu locurile neocupate in unitatile de invatamantul liceal din judet/municipiul Bucuresti.
  • 20 – 25 iulie 2023: Depunerea dosarelor de inscriere la scolile la care candidatii au fost repartizati.
  • 25 iulie 2023: Transmiterea de catre unitatile de invatamant liceal a situatiei locurilor ramase libere in urma neinscrierii candidatilor admisi in aceasta etapa de admitere.
  • 26-28 iulie 2023: Rezolvarea de catre comisia de admitere judeteana/ a municipiului Bucuresti, a situatiilor speciale aparute dupa etapa de repartizare computerizata.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri