Guvernul nu a abandonat absolut nimic din ce s-a reglementat şi s-a promis, iar la momentul actual nu se discută de grevă, a declarat Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), după discuţiile avute cu premierul Marcel Ciolacu.

"În urma discuţiilor s-a conturat ideea că nu s-a abandonat absolut nimic din ceea ce s-a reglementat şi s-a promis. În cursul acestei luni vom începe discuţiile la Ministerul Muncii legat de această grilă. Aşteptăm să avem invitaţii oficiale din partea Ministerului Muncii pentru a lămuri problemele legate de grila de salarizare. De asemenea, am atras atenţia premierului asupra faptului că avem o problemă în sistem. Aşa cum presa a aflat, sunt nemulţumiri din partea directorilor care au indemnizaţii inferioare salariilor celor care ocupă funcţia de execuţie şi există deja directori care şi-au dat demisia. Există şi alte ameninţări că ar pleca. S-a confirmat că se ştie de acest lucru şi că se va încerca o soluţie, pentru că, într-adevăr, este anormal ca unul care ocupă funcţii de conducere să aibă un salariu inferior unuia care are funcţie de execuţie. Nu se discută de grevă, deocamdată. Noi avem un grafic, aşa cum am spus. Suntem cu mărirea pe care o avem, conform Ordonanţei 48. La 1 ianuarie 2024 trebuie să discutăm de altă mărire. Până atunci, aşteptăm lucrurile să se aşeze, pentru că, aşa cum a spus şi premierul, au nişte priorităţi acum imediate legate de Legea pensiilor şi imediat după aceea vom aborda Legea salarizării", a spus Hăncescu.

Liderul FSLI a adăugat că, în ceea ce priveşte salarizarea pe funcţiile de conducere, una dintre variante este ca directorul să poată avea un salariu cu 10% mai mare decât angajatul din aceeaşi instituţie care are maximul din grilă.

"Acum sunt cazuri în care salariul unui director este chiar cu 2.000 lei mai mic decât al unui profesor (...). În mod normal trebuie să fie peste funcţia de execuţie şi dacă vreţi, concret, în noua grilă am propus nişte variante ca directorul să aibă un salariu cu 10% mai mare decât cel care are maximul din grilă, plus dirigenţie. Concret, se pot face calculele şi este firesc să aibă mai mult decât un subordonat. Premierul a spus că avem dreptate şi trebuie să găsim o soluţie, pentru că aşa cum stau lucrurile, probabil vor fi sute de demisii în perioada următoare. Nu putem noi să ne pronunţăm, totul depinde de Executiv. Să sperăm că se va găsi o soluţie mai repede", a transmis Simion Hăncescu.

La rândul său, Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" a afirmat că Executivul trebuie să găsească soluţii pentru plata celor care vor fi angrenaţi în proiectele din învăţământul preuniversitar, cu finanţare din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

"Am ridicat probleme legate şi de banii care ar trebui să vină din PNRR pentru finanţarea unor proiecte importante în învăţământul preuniversitar. Am ridicat o problemă pe care dumneavoastră o cunoaşteţi destul de bine - plata directorilor şi a personalului care va fi angajat în proiectele respective. Am spus încă de multă vreme că, în conformitate cu conţinutul actelor care au stat la baza negocierii PNRR-ului, directorii şi contabilii implicaţi în gestionarea proiectelor în cauză nu sunt plătiţi. Guvernul va trebui să găsească o soluţie pentru plata colegilor noştri care vor fi implicaţi. Aş vrea să transmit totuşi un mesaj foarte clar către colegii noştri care aşteaptă să vadă ce se va întâmpla în perioada imediat următoare:: se respectă în integralitate ce a fost convenit prin acte normative şi va fi pus în aplicare", a precizat Nistor.

La finele lunii august, aproximativ 2.500 de directori şi directori adjuncţi de unităţi de învăţământ au semnat o scrisoare deschisă adresată Guvernului prin care solicită măsuri urgente de rectificare a grilei de salarizare.

"Directorii unităţilor de învăţământ, alături de AVE România (Asociaţia pentru Valori în Educaţie) şi cele două mari federaţii sindicale din învăţământul preuniversitar, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" (FSE "Spiru Haret"), confirmă situaţia critică din domeniu. Astfel, 2.500 de directori şi directori adjuncţi din întreaga ţară au semnat o scrisoare deschisă prin care solicită măsuri urgente de rectificare a grilei de salarizare", se menţiona într-un comunicat de presă.

Reprezentanţii sindicatelor din domeniul educaţiei au avut, luni, o întâlnire cu premierul Marcel Ciolacu, la sediul Guvernului.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri