Raport educație Daniel David: Salariile profesorilor, prea mici ca să atragă și să mențină persoane calificate în sistem

Sursǎ foto: Shutterstock

Raport educație Daniel David: Salariile profesorilor, prea mici ca să atragă și să mențină persoane calificate în sistem

Cuprins Articol:

În învățământul preuniversitar, educația este ineficientă, generând absolvenți cu o calitate slabă a competențelor, abandon școlar mare și analfabetism funcțional crescut, aspecte care devin risc de securitate națională, arată Raportul de diagnostic al educației și cercetării din România (Raportul QX) realizat de Daniel David, Ministrul Educației. Acesta atrage atenția și asupra salariilor motivante pe care profesorii trebuie să le primească pentru a crește generații performante de elevi și pentru a fi motivați, la rândul lor, să rămână în această profesie.

Documentul, intitulat „Raportul de diagnostic al Educaţiei şi Cercetării din România. Realizările prezente şi implicaţii pentru noi reforme în domeniu (Raportul QX)”, este asumat de ministrul Daniel David, nefiind un document al Guvernului sau al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

În cele 39 de pagini sunt expuse problemele majore cu care sistemul educațional de stat se confruntă, dar propuse și reforme reale despre care Daniel David atrage atenția că trebuie implementate indiferent de persoana care va prelua conducerea Ministerului sau de culoare politică.

Profesorii, supraîncărcați cu sarcini administrative. Nu mai au timp să fie educatori

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, identifică mai multe probleme legate de profesori și calitatea pregătirii acestora în sistemul educațional românesc. El subliniază că metodele de predare sunt adesea deficitare, fiind prea teoretice și necorelate cu viața reală, ceea ce afectează transferul de competențe către elevi.

De asemenea, profesorii sunt supraîncărcați cu sarcini administrative, ceea ce interferează cu rolul lor principal de educatori. Ministrul consideră că este necesară o regândire a modului de predare, în special la discipline precum matematica, și o revizuire a examenelor de titularizare, care nu reflectă adecvat competențele reale ale profesorilor. Pentru a aborda aceste probleme, Daniel David propune reformarea evaluărilor naționale și a titularizării, sprijinirea învățământului rural, modernizarea învățământului superior și a cercetării, precum și elaborarea unei strategii naționale pentru o societate bazată pe cunoaștere.

Trebuie regândit rolul profesorului în societate. Tinerii profesori au nevoie de salarii adecvate

Salariile profesorilor, prea mici ca să atragă și să mențină persoane calificate în sistem

Daniel David evidențiază că salariile actuale ale profesorilor, în special ale debutanților, sunt insuficiente pentru a atrage și menține cadre didactice calificate în sistem. El propune ca salariul unui profesor debutant să fie echivalent cu venitul mediu pe economie, estimat la aproximativ 5.000 de lei net .

În plus, ministrul sugerează implementarea unui sistem de salarizare bazat pe performanță, unde salariul de bază ar fi completat de bonusuri în funcție de indicatori precum:

  • Activitatea în medii defavorizate (rural, zone cu acces limitat la educație)
  • Rezultatele obținute de elevi la examene naționale și olimpiade
  • Implicarea în activități extracurriculare și proiecte educaționale

Indicatorii de calitate pentru veniturile diferențiate trebuie să includă atât indicatori educaționali de performanță/progres (ex. examene naționale, olimpiade), cât și indicatori educaționali de incluziune (ex. abandon școlar, recuperări remediale, progres), se mai arată în raport.

Formarea profesorilor trebuie regândită

Formarea profesorilor trebuie regândită, iar masteratul didactic reconfigurat pentru a stimula parcursul academic. Predarea la liceu ar trebui condiționată de absolvirea unui masterat de specialitate, nu doar didactic. În plus, formarea continuă trebuie să fie riguroasă, nu o simplă formalitate pentru obținerea de credite. Ministerul lucrează deja la un proiect în acest sens. Totodată, evoluția în carieră (inclusiv în funcții de conducere) ar trebui corelată cu o profesionalizare reală a managementului educațional.

Personalizate pentru tine