7 Februarie 2006

Stagnare pe piata de capital

Bursa a intrat intr-o noua luna cu dreptul, dupa o saptamana mai linistita cumparatorii au revenit in piata, pe majoritatea palierelor importante.

Am asistat asadar la sedinte bune, cu cresteri de curs, de mica amploare, dar generalizate si cu o lichiditate buna. In luna ianuarie indicii au crescut in mod semnificativ, BET cu 22,9% si BET-C cu 21,1%, devansand cu mult indicii bursieri din tarile est-europene. Au fost sedinte in care s-a facut simtita prezenta unor investitori de talie mare, in special indreptati spre actiunile lichide.

In piata s-au resimtit bani noi intrati in special pe blue-chips-urile din sectorul bancar, BRD fiind pe prima pozitie in topul lichiditatii saptamanale. Investitorii par a lua in calcul si rezultatele pe actiune la Banca Transilvania. Petrom a reusit sa iasa si el din acumulare si sa faca noi maxime istorice. Valoarea totala a tranzactiilor a fost de 301,13 milioane RON (100,8 milioane USD sau 83,5 milioane EUR), cu o medie zilnica de 60 milioane RON, iar capitalizarea pietei a depasit 71 miliarde RON la inchiderea sedintei de vineri.

Lichiditate slaba pe obligatiuni

Sectorul obligatiunilor a inregistrat tranzactii foarte reduse in valoare de doar 34.395 RON, schimburile fiind facute cu obligatiunile emise de Raiffeisen Bank si BRD-Groupe Société Générale. Pe segmentul Deal insa, piata s-a dovedit a fi mult mai activa. Saptamana trecuta s-au inregistrat tranzactii cu actiunile SIF 2 Moldova, SIF 3 Transilvania, BRD-Groupe Société Générale, SIF 5 Oltenia, Rulmentul Brasov, cele mai insemnate ca valoare fiind schimburile cu titlurile SIF 5 Oltenia. Valoarea insumata a acestor tranzactii a fost de 5,55 milioane RON, adica 1,84% din totalul bursei.

Noi maxime istorice pe toti indicii bursei

La nivelul celor trei indici, cresteri vizibile au fost semnalate, in special, in sedinta de miercuri, 1 februarie, sedinta in care se cumparau masiv actiuni lichide, dovada fiind si rulajul realizat atunci, de peste 80 milioane RON. Finalul saptamanii a fost mai linistit, joi au fost unele corectii negative (de altfel firesti, dupa cateva zile de crestere), iar vineri a fost o sedinta terna, lipsita de culoare, tipica pentru ultima zi din saptamana.

Indicele BET a urcat cu 5,15% si a atins un nou maxim istoric de 8.340,68 puncte, aprecierea BRD-Groupe Société Générale contribuind serios la evolutia acestui indice.

Indicele BET-Compozit a urcat cu 5,38% si a atins, tot miercuri, un nou maxim istoric de 4.875,45 puncte apetitul pentru actiuni fiind din ce in ce mai mare.

Indicele BET-FI a urcat mai putin: cu doar 2,21% si a atins un nou maxim istoric de 54.809,81 puncte, randamentul fata de finalul anului 2005 fiind de 15,17%, SIF-urile reusind sa revina cu greu in zona maximelor istorice dupa un interval de 2 saptamani. Indicele ROTEX listat la Bursa din Viena ce reflecta evolutia celor mai puternice 7 companii de la BVB a inregistrat la randul sau o apreciere de 0,76% pana la un nou maxim istoric de 18.146,75 puncte.

Analistii apreciaza ca saptamana viitoare va fi una volatila, mai ales ca multe actiuni se afla in zona unor topuri locale unde pot aparea decizii de vanzare mai accentuate. In perioada urmatoare sunt asteptate o serie de rezultate financiare preliminate, astfel ca e posibil sa mai apara surprize si, ca atare, unele fluctuatii mai mari de curs. Totul depinde in continuare si de afluxurile de capitaluri catre bursa autohtona care ar putea sustine in continuare ritmul de crestere de la inceputul anului.




Citeste si