Leul s-a mentinut stabil, in pofida fluctuatiilor din regiune

Moneda nationala a inregistrat o evolutie stabila in sesiunea interbancara de miercuri, in conditiile in care valutele din regiune au afisat fluctuatii semnificative in raport cu euro, de la pierderi dimineata la cresteri de pana la 1,5% spre finalul zilei, informeaza Mediafax.

In jurul orei 16:30, euro era schimbat pentru 4,3520 - 4,3540 lei, aproape de nivelul de la aceeasi ora de marti, cand schimburile se perfectau la 4,3520 - 4,3550 lei/euro.

La deschidere, bancile cotau euro in crestere, la 4,3580 - 4,3600 lei, dupa ce Standard&Poor’s (S&P) a redus cu o treapta ratingul pentru datoriile in lei pe termen lung si scurt, in categoria "junk", nerecomandata investitorilor, pentru a-l aduce la nivelul calificativului de tara.

Ulterior, cursul a inceput sa coboare usor, iar unii dealeri au suspectat interventia bancii centrale, pentru a limita deprecierea leului.

Totodata, agentia de rating S&P a coborat calificativele de credit a 15 mari banci, majoritatea din Europa si SUA, in urma unei revizuiri ample a criteriilor, iar acest lucru a dus la scaderea marilor burse europene si la deprecierea valutelor din regiune la inceputul sedintelor.

In a doua parte a sedintei insa, pietele au trecut pe plus, sustinute de anuntul bancii centrale din Chinei, care a redus miercuri rezervele minime obligatorii pentru prima data din 2008, pentru a stimula creditarea si cresterea economica, in contextul crizei datoriilor de stat din zona euro.

Cresterile de pe bursele europene si castigurile consemnate de valutele din regiune s-au accelerat dupa date bune privind piata muncii din SUA si dupa ce Rezerva Federala (Fed) a Statelor Unite, Banca Centrala Europeana (BCE) si alte patru mari banci centrale au anuntat ca vor lua masuri coordonate pentru prevenirea unui deficit de lichiditati in sistemul financiar mondial, inclusiv reducerea cu 0,5 puncte procentuale a costului operatiunilor swap in dolari.

Programul are rolul sa reduca tensiunile din piete si sa majoreze capacitatea bancilor centrale de a sustine sistemul financiar mondial.
"Cursul leu/euro a coborat pentru scurt sub 4,35 unitati, dupa anuntul bancilor centrale privind lichiditatile. Valutele din regiune au consemnat insa aprecieri semnificative. Autoritatile din Polonia s-au gandit chiar sa intervina pentru a sprijini aprecierea zlotului, iar forintul a urcat cu pana la 1,5% in fata euro", a spus dealerul unei banci.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat miercuri un curs de 4,3539 lei/euro, cu 0,41 bani mai sus fata de nivelul de marti, de 4,3498 lei/euro.

Pe de alta parte, cursul pentru dolar a urcat cu 3,35 bani, de la 3,2429 lei/dolar la 3,2764 lei/dolar.

Referinta pentru francul elvetian a crescut cu 0,88 bani, la 3,5474 lei/franc.

Dobanzile practicate de bancile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi au coborat foarte usor, la 5,53 - 6,03%, iar randamentele pentru plasamentele cu scadenta la o saptamana se situau la 5,71 - 6,21%.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Setari Cookie-uri