8 Decembrie 2011

Averile romanilor bogati ar putea genera bancilor venituri de 20 mil. euro anual



Piata de private banking din Romania este formata din aproximativ 4.000 de clienti cu active financiare de 4 miliarde euro, iar bancile pot obtine din administrarea acestor active in jur de 20 milioane euro, cu implicarea a maxim 75 de manageri de portofoliu, a precizat directorul executiv al departamentului de retail din BCR, Sorin Mititelu.

“La finalul trimestrului trei, potrivit datelor BNR, existau 14.000 de clienti ce detineau depozite de peste 100.000 euro. Din perspective profilului investitional, dar luand in calcul si posibilitatea de a investi si in alte clase de active, o estimare exacta a numarului de clienti private banking ar fi de 4.000 de persoane. Veniturile ce pot fi generate de activitatea de private banking ar fi de 20 milioane euro pe an, cu implicarea a maxim 75 manageri de private banking”, a explicat Mititelu.

Aceasta a spus ca in prezent BCR are peste 1.000 de clienti private banking cu active de cel putin 200.000 euro fiecare. Totodata, Sorin Mititelu a aratat ca varsta medie a unui client de private banking este de 60 de ani.

Aproximativ 70%-80% din clientii romani au un profil investitional conservator si foarte conservator. Clientii merg spre produsele cu venit fix – obligatiuni, titluri de stat si depozite la termen. O pondere semnificativa a clientilor de private banking prefera si produsele structurate, cele care valorifica oportunitati pe termen scurt, de la una la sase luni”, a completat directorul executiv al departamentului de retail din BCR.

Afacerile de private banking s-au dezvoltat pe timp de criza

Criza i-a determinat pe romanii bogati sa-si indrepte mai mult privirea catre segmentul de private banking, considera Anca Craciun, sefa diviziei de private banking din Banca Transilvania.

Motivele pentru care romanii s-au indreptat catre private banking au fost legate de faptul ca afacerile personale au stagnat, investitiile in sectorul imobiliar au scazut, iar cursul de schimb a fost volatile, a mentionat Craciun.

“Reputatia brandului, continuitatea personalului din top management si din departamentul de private banking, performanta portofoliului sau comisioanele reprezinta principalele aspecte la care se uita un client atunci cand alege un serviciu de administrare a averii. In private banking 95% din clientii noi provin din recomandari”, a adaugat Anca Craciun.

Aceasta a precizat ca in perioada 2008 - 2010, numarul de clienti private banking al Bancii Transilvania a crescut de la 1.000 la 1.700 de persoane, in timp ce valoarea activelor a urcat de la 280 milioane euro la 380 milioane euro.



Citeste si