Erste Group a anuntat ca a achizitionat inca o participatie de circa 6% din capitalul BCR in cadrul acordurilor incheiate cu SIF-urile, tranzactiile fiind in numerar si emitere de actiuni noi, astfel incat detinerea grupului bancar austriac la BCR a ajuns la 88%.
"In cadrul celei de-a treia transe a tranzactiei, derulate in anul 2011, SIF Moldova a tranzactionat in total 515.104.582 actiuni BCR. In schimbul acestora au fost emise 4.025.566 actiuni noi Erste Group in data de 15 decembrie 2011, paritatea fiind de 127,9583 de actiuni BCR pentru 1 actiune Erste Group. In cadrul tranzactiei, SIF Moldova a obtinut contra aportului sau de 4,74% din actiunile BCR (reprezentand 515.104.582 actiuni BCR) o cota de participare la Erste Group de aproximativ 1% (4.025.566 actiuni Erste Group)", se arata intr-un comunicat al Erste, scrie Mediafax.

SIF Moldova are dreptul sa vanda imediat dupa obtinere cel mult 25% din actiunile Erste. Limita creste cu cate 25% din actiunile detinute dupa 6, 12 si 18 luni.

Inregistrarea noilor actiuni Erste in Registrul Comertului de pe langa Tribunalul Comercial Viena a avut loc joi, iar prima zi de tranzactionare la Viena, Praga si Bucuresti este luni.

Totodata, Erste a achizitionat, pe 12 decembrie, o participatie de 1,26% detinuta la BCR de SIF Transilvania, in schimbul sumei de 123,6 milioane lei.

"Prin urmare, Erste Group a achizitionat in 2011 o participatie de 14,5% la BCR in schimbul emiterii a 12.300.878 noi actiuni Erste Group si 4% la BCR in schimbul sumei de 380,7 milioane lei.

Astfel, participatia detinuta de Erste Group la BCR a ajuns la 88%", se precizeaza in comunicat.

Erste a anuntat la jumatatea lunii septembrie ca a incheiat un acord de principiu cu patru SIF-uri, respectiv SIF Banat-Crisana, SIF Transilvania, SIF Muntenia si SIF Oltenia, pentru preluarea unui pachet de 24,12% din actiunile BCR, prin mai multe operatiuni care presupun plata in numerar si schimb cu titluri emise de grupul austriac. Ulterior, SIF Moldova a acceptat propunerea Erste.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri