Rezervele valutare la BNR au crescut in decembrie cu aproape 1,5 miliarde euro, datorita intrarilor de valuta de la Banca Mondiala si Comisia Europeana, si au inchis anul trecut la un nivel de 33,2 miliarde euro, usor mai sus decat valoarea din decembrie 2010, cand totalizau 32,4 miliarde euro, scrie Mediafax.
Rezervele valutare au avut oscialatii relativ reduse in cursul lui 2011, mentinandu-se in general usor peste nivelul de 32 de miliarde euro, cu exceptia lunii noiembrie, cand au atins un minim de 31,74 miliarde euro, dupa o perioada de cateva luni in care dealerii au suspectat banca centrala de interventii repetate pe piata valutara pentru sustinerea monedei nationale.

In luna iunie, rezervele valutare s-au situat la maximul anual, de 34,4 miliarde euro, sustinute de emisiunea de eurobonduri realizata in acea luna de Ministerul Finantelor Publice, in suma de 1,5 miliarde euro.

In ultima luna din 2011, BNR a consemnat intrari la rezerva valutara de 2 miliarde de euro, reprezentand alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finantelor Publice (inclusiv transa a III a din acordul cu Banca Mondiala, in suma de 400 milioane de euro), modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, venituri din administrarea rezervelor internationale si altele.

Concomitent, la cresterea rezervelor internationale a contribuit si aprecierea dolarului american, yenului japonez si lirei sterline fata de euro pe piata valutara internationala.

Tot in luna decembrie, au fost inregistrate iesiri de la rezerva de 545 milioane euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, plati de rate si dobanzi in contul datoriei publice denominate in valuta si altele.

Rezerva de aur s-a mentinut la 103,7 tone. In conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea acesteia s-a situat la 4.058 milioane euro, cu aproape 500 de milioane de euro peste valoarea de la finele anului 2010.

Rezervele internationale ale Romaniei (valute plus aur) la 31 decembrie 2011 au fost de 37,25 miliarde euro, fata de 36,02 miliarde euro la 30 noiembrie 2011 si 35,9 miliarde euro la sfarsitul lui 2010.

Platile scadente in luna ianuarie 2012 in contul datoriei publice denominate in valuta, directe sau garantate de Ministerul Finantelor Publice, insumeaza 142 milioane euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri