Statul a decontat fonduri de circa un milion euro acordate Romaniei de UE prin Fondul European de Solidaritate, pentru lucrari impotriva efectelor inundatiilor din 2008 efectuate de firme inainte de semnarea contractului de executie, operatiuni care nu erau necesare si drumuri care nu erau inundate.

Pentru exercitiul financiar 2009, Uniunea Europeana a rezervat Romaniei 13,5 milioane euro pentru finantarea lucrarilor de urgenta, efectuate ca urmare a inundatiilor din iulie 2008, conform Mediafax.

La finalul lucrarilor au fost auditate cheltuieli platite in suma de 8,7 milioane euro, reprezentand 64,3 % din totalul platilor, fiind descoperite numeroase nereguli in utilizarea fondurilor, releva un raport al Curtii de Conturi.

Una dintre principalele deficiente evidentiate in urma auditului a fost nerespectarea prevederilor privind derularea procedurilor de negociere fara publicarea prealabila a unui anunt de participare.

Astfel, in cazul a trei contracte de achizitii publice privind refacerea unor drumuri judetene si comunale incheiate prin negociere fara publicarea prealabila a unui anunt de participare a fost decontata contravaloarea unor lucrari executate inainte de data semnarii contractelor, valoarea lucrarilor fiind de 674.000 euro.

Inspectorii au constatat totodata ca au fost decontate lucrari in suma totala de 228.000 euro pentru lucrari privind protectia si consolidarea infrastructurii unui drum judetean in conditiile in care aceste lucrari nu erau insa necesare pentru inlaturarea imediata a efectelor inundatiilor, precum si cheltuieli pentru un obiectiv care nu figureaza ca fiind afectat de inundatii (56 mii euro).

O analiza efectuata de Mediafax la sfarsitul anului trecut releva ca statul risipeste anual 200 milioane euro cu achizitii realizate prin negocieri directe sau licitatii la care este depusa o singura oferta. Desi o parte dintre achizitii sunt acoperite si din fonduri UE, majoritatea contractelor sunt atribuite prin negociere fara publicarea prealabila a unui anunt de participare, fiind invocate motive legate de "extrema urgenta" a situatiei, de criterii tehnice care pot fi indeplinite de un singur furnizor sau de protejarea unor drepturi de exclusivitate, ori prin licitatii deschise la care insa, invariabil, este primita o singura oferta din partea unei societati cu raspundere limitata.

Din cauza unor nereguli constatate in cursul unui control anual pe zona de achizitii publice, Comisia Europeana a intrerupt rambursarile pentru axa prioritara 2 din Programul Operational Regional incepand cu data de 11 iunie 2011.

Ulterior, la sfarsitul lunii iulie 2011, Comisia Europeana a cerut partii romane sa indeplineasca o serie de conditionalitati la nivelul sistemului de management si control care sa ofere garantii suficiente privind credibilitatea acestuia.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri