Banca Transilvania (BT), al treilea jucator din piata in functie de active, a inregistrat in al doilea trimestru al anului un profit net de 87,8 milioane lei (20 milioane euro), in crestere cu 27% comparativ cu perioada similara din 2011.
La nivelul primului semestru, profitul net a urcat cu 47%, pana la nivelul de 179,62 milioane lei (41 milioane euro), pe fondul majorarilor veniturilor din operatiuni financiare, comisioane si dobanzi.

"In pofida unui climat economic foarte volatil si dificil atat la nivel local, cat si european, BT a performat bine in primul semestru. Suntem multumiti ca asteptarile si proiectiile noastre pe anul in curs s-au dovedit corecte. Obiectivul nostru va fi, in continuare, consolidarea pozitiei bancii pe piata si cresterea eficientei, in toate formele ei", a declarat presedintele Consiliului de Administratie al Bancii Transilvania, Horia Ciorcila.

Veniturile operationale sunt cu 12% peste valorile inregistrate la 30 iunie 2011, ajungand la 772,16 milioane lei datorita cresterii cu 21% a veniturilor din operatiuni financiare, cu 10% a veniturilor nete din comisioane, respectiv cu 7% a veniturilor nete din dobanzi.

In primele sase luni din acest an, cheltuielile operationale BT au fost de 414,58 milioane lei, fata de 354,75 milioane lei in aceeasi perioada a anului trecut, cresterea fiind datorata in principal extinderii activitatii bancii si cresterii cheltuielilor cu personalul cu 20%, ca urmare a acordarii unor bonusuri de performanta pentru angajati.

Cheltuielile nete cu provizioanele au fost de 164,36 milioane lei, diminuate fata de valoarea inregistrata in aceeasi perioada a anului precedent, datorita utilizarii a 18 milioane lei din provizionul constituit in 2011 pentru acordarea unor bonusuri de performanta angajatilor.

Cheltuielile nete cu provizioanele din activitatea de creditare au fost de 179,13 milioane lei, comparativ cu 156,22 milioane lei, cat au fost la finalul lunii iunie 2011.

Activele bilantiere ale Bancii Transilvania erau la finalul primului semestru din acest an, de 28.968 milioane lei, cu 12% mai mari fata de decembrie 2011, cresterea fiind determinata de investitiile in active disponibile pentru vanzare, care s-au majorat cu 30%, ajungand la 7.535 milioane lei, precum si de majorarea soldului creditelor.

BT detine un portofoliu de credite preponderent in lei, soldul fiind de 16.933 milioane lei. Acesta cuprinde credite acordate companiior - in proportie de 64,03%, respectiv credite destinate persoanelor fizice - ponderea fiind de 35,97%.

Creditele neperformante, cu restante mai mari de 90 de zile, reprezentau 10,48% din totalul portofoliului de imprumuturi al bancii.

Soldul provizioanelor din activitatea de creditare asigura un grad adecvat de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante, de 107,7%, crescand de la 1.659 milioane lei, la sfarsitul anului 2011, la 1.913 milioane lei, la 30 iunie 2012.

Banca Transilvania a raportat si o crestere a depozitelor atrase de la clienti, cu 9%, soldul ajungand la 22.173 milioane lei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri