11 Septembrie 2012

MFP a atras 1,53 mld. lei prin certificate la 8 luni



Ministerul Finantelor Publice (MFP) a atras luni 1,53 miliarde de lei prin certificate cu scadenta la opt luni, de peste doua ori mai mult decat nivelul indicativ, la un randament mediu de 5,98% pe an, in scadere fata de cel acceptat la operatiunea de saptamana trecuta.

Oferta totala a bancilor s-a ridicat la 2,73 miliarde de lei, de 3,4 ori peste valoarea programata, de 700 milioane lei, relateaza Mediafax.

Ministerul Finantele au mai vandut certificate la opt luni saptamana trecuta, prin care a atras 931,1 milioane lei, la un randament mediu de 6,11% pe an. Tot saptamana trecuta, joi, administratorii datoriei publice au vandut certificate cu scadenta la 12 luni la un randament mediu in scadere, de 6,07% pe an.

Sentimentul investitorilor s-a imbunaratit dupa ce Ministerul Finantelor au redeschis marti o emisiune de euroobligatiuni pe 10 ani lansata in 2008, reusind sa atraga 750 milioane euro la un randament de 5,1%. Ofertele au totalizat 3,6 miliarde euro, de aproape cinci ori mai mult decat suma imprumutata,jumatate din eurobonduri fiind preluate de investitori din Marea Britanie, Austria si Germania.

Luna trecuta, Finantele au reusit sa imprumute doar 1,4 miliarde lei, mult sub suma planificata, de 2,5 miliarde lei. Suma redusa imprumutata in august a venit pe fondul cresterii costurilor de finantare ca urmare a tensiunile politice cauzate de suspendarea presedintelui Traian Basescu, precum si din cauza reducerii lichiditatii ca urmare a plafonarii sumelor din operatiunile repo.

Ministerul Finantelor a imprumutat in acest an aproape 42 de miliarde lei din piata locala. La aceasta suma se mai adauga 2,25 miliarde dolari prin emisiuni de titluri pe piata SUA.

In luna septembrie, Ministerul Finantelor vrea sa imprumute 3,3 miliarde lei din piata interna, de peste doua ori mai mult decat suma atrasa in august.

Randamentele au scazut treptat de la inceputul anului pana in aprilie, pe fondul reducerii ratei dobanzii de politica monetara de catre BNR, iar Finantele si-au asigurat in acea perioada un surplus de lichiditate confortabil.

Acest trend s-a oprit insa in luna mai, cand BNR a decis sa intrerupa ciclul de reducere a ratei de politica monetara din cauza schimbarilor politice din Romania, care s-au suprapus pe intensificarea temerilor investitorilor cu privire la viitorul zonei euro.



Citeste si