7 Noiembrie 2012

Philippe Lhotte, directorul general al BRD, devine si presedinte al bancii



Philippe Charles Lhotte a fost ales, luni, presedinte al Consiliului de Administratie al BRD-Groupe Societe Generale (BRD), dupa ce miercurea trecuta Banca Nationala a Romaniei a aprobat numirea lui ca director general al BRD si membru al CA.

"In sedinta din 5 noiembrie 2012, Consiliul de Administratie al bancii a ales in functia de presedinte al Consiliului de Administratie al BRD-Groupe Societe Generale pe domnul Philippe Charles Lhotte. Incepand cu aceeasi data, inceteaza functia de presedinte provizoriu al Consiliului de Administratie a domnului Petre Bunescu", se arata intr-un comunicat transmis, marti, Bursei si citat de Mediafax.

La mijlocul lunii septembrie, actionarii BRD - Groupe Societe Generale au aprobat numirea lui Philippe Charles Lhotte ca administrator, cu un mandat de patru ani.

Lhotte a fost presedinte - director general al SG Expressbank AD, filiala Societe Generale din Bulgaria, iar din iulie a fost desemnat sa preia functia de director general al BRD - Groupe Societe Generale.

La finele lunii iulie, Alexandre Paul Maymat a renuntat la calitatea de administrator a bancii din motive personale. Maymat urma sa preia conducerea bancii dupa retragerea lui Guy Poupet, presedinte - director general al institutiei de credit pana in primavara acestui an.

Grupul financiar francez Societe Generale este actionarul majoritar al BRD si controleaza 60,16% din actiuni. In actionariat se regasesc si cele cinci SIF-uri, precum si Fondul Proprietatea (FP), cu pachete de pana la 5%.

Actiunile BRD au incheiat sedinta bursiera de marti in scadere cu 0,65%, la 7,7 lei. La aceasta cotatie capitalizarea bancii este de 5,366 miliarde lei (1,188 miliarde euro).



Citeste si