Grupul bancar olandez ING intentioneaza sa-l numeasca de la inceputul lunii octombrie in postul de CEO pe directorul general al ING Belgia, Ralph Hamers, sef al operatiunilor din Romania in perioada 1999-2002.
Mandatul actualului director general al grupului, Jan Hommen, se va incheia dupa Adunarea Generala a Actionarilor din 13 mai, insa consiliul de supraveghere va propune actionarilor ramanerea lui Hommen in functie pana la 1 octombrie, pentru a asigura o schimbare usoara a managementului, se arata intr-un comunicat al ING, citat de Mediafax.

Hamers, nascut in 1966, va fi nominalizat in board-ul director la reuniunea actionarilor, iar de la 1 octombrie va prelua postul de la Hommen, devenind al optulea director general al ING Group.

"In ultimii patru ani Hommen a facut o treaba foarte buna, conducand ING prin cea mai dificila perioada din istoria sa. (...) Suntem bucurosi ca a acceptat sa ramana inca cinci luni pentru a asigura tranzitia fara probleme. Suntem convinsi ca in Ralph Hamers am gasit un succesor care are stilul de a conduce, capacitatea si expertiza de a continua traseul strategic pe care se afla ING", a declarat presedintele consiliului de supraveghere al ING Group, Jeroen van der Veer.

Hamers este director general al ING Belgia si Luxemburg din martie 2011, unde a avut un rol esential in extinderea vanzarilor online si modernizarea sucursalelor. Hamers s-a alaturat ING in 1991, ca manager la Global Clients Division. In 1997 a trecut la Global Risk Management si a devenit manager general al ING Romania in 1999, post ocupat pentru trei ani.

In 2005, Hamers a fost numit director general al ING in Olanda, inainte de a deveni sef la nivel global pentru reteaua de commercial banking in 2007. Ulterior, a ocupat mai multe posturi de conducere in cadrul grupului pana la preluarea postului de sef al ING Belgia in 2011.

"Sunt foarte mandru pentru increderea exprimata de consiliul de supraveghere si nominalizarea ca membru al board-ului director si urmator director general al ING Group. Impreuna cu colegii mei sunt determinat sa construiesc pe baza solida, orientata catre clienti, pregatita de Hommen. Astept sa lucrez cu acesta si ceilalti membri ai board-ului in perspectiva schimbarii din octombrie", a afirmat Hamers.

Grupul ING este prezent in 50 de tari cu servicii de asigurari, bancare si management al activelor. In Romania, pe langa divizia bancara, ING detine si ING Asigurari de Viata, ING Pensii, ING Lease, ING Commercial Finance si ING Real Estate Investment Management.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri