Un numar de 18 persoane, intre care zece angajati ai BCR Asigurari de Viata, au fost retinute in cazul de evaziune fiscala cu un prejudiciu estimat la sase milioane de euro pentru o perioada de sapte luni, urmand ca joi sa fie duse in instanta cu propunerea de arestare preventiva.
Seful DIICOT Mures, Alin Lazar, a declarat, potrivit Mediafax, ca in urma audierilor care au avut loc in ultimele doua zile s-a luat masura retinerii pentru 24 de ore in cazul a 18 persoane, zece dintre acestea fiind angajate la BCR Asigurari de Viata.

Potrivit lui Lazar, in cazul tuturor celor 18 persoane a fost formulata propunere de arestare preventiva, care va fi judecata la Tribunalul Mures joi dupa- amiaza.

De asemenea, procurorii au decis instituirea sechestrului pe conturile a zeci de firme din cele 112 implicate in acest caz de evaziune fiscala.

Un numar de 166 de perchezitii au avut loc, marti, in Bucuresti si in 26 de judete, la locuinte si la sediile a 112 firme, precum si la sediile unor filiale ale BCR Asigurari de Viata, pentru destructurarea unei grupari specializate in evaziune fiscala, prejudiciul fiind estimat la sase milioane de euro.

Surse din randul anchetatorilor afirmau ca noua filiale ale BCR Asigurari de Viata au fost perchezitionate marti de procurorii DIICOT si de politisti, fiind ridicati, in baza unor mandate de aducere, 21 de functionari, dintre care cinci cu functii de conducere, respectiv un director din Bucuresti si patru directori zonali.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii fac cercetari fata de persoane cu atributii de conducere si angajati ai unei societati de asigurari, precum si fata de reprezentanti ai unor societati comerciale, care sunt suspectati ca au constituit un grup infractional organizat, in scopul obtinerii unor importante beneficii financiare, prin sustragerea de la plata taxelor si a impozitelor aferente unor drepturi salariale.

Cum functiona modul de operare: traseul banilor

Conform sursei citate, modul de operare este unul inedit, constand in acordarea disimulata a unei parti din drepturile salariale lunare, initial prin incheierea de catre angajator a unei polite formale de asigurare de viata colectiva cu operatorul de asigurari, achitarea contravalorii politelor de asigurare de catre angajator, respectiv a primelor lunare aferente clauzei EB (economisire-beneficii), urmate imediat, in cursul aceleiasi zile sau in ziua urmatoare, de "rascumpararea clauzei suplimentare" si, implicit, plata cuantumului primelor de asigurare de catre asigurator direct in conturile angajatilor - beneficiarii de fapt ai respectivelor contracte de asigurare, care primeau aceste plati ca fiind parte din veniturile salariale.

Dupa retinerea unui comision de aproximativ 10% din valoarea primei, primele de asigurare erau returnate in conturile angajatilor, cu o frecventa lunara, sub forma de rascumparare, aceasta reprezentand de fapt o forma mascata de plata a drepturilor salariale si in acelasi timp o modalitate de sustragere de la plata contributiilor aferente salariilor acordate.

Astfel, prin aceasta metoda, salariatii primeau o parte din indemnizatia lunara cu eludarea platii taxelor aferente acestor drepturi salariale, costul pentru angajator reprezentandu-l doar comisionul de 10% catre asigurator.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la sase milioane de euro, aferent unei activitatii infractionale desfasurate pe o perioada de sapte luni, perioada de savarsire a infractiunilor fiind insa mult mai mare, respectiv din 2009, precizau procurorii DIICOT.
Intr-un comunicat transmis marti, BCR Asigurari de Viata afirma ca asiguratorul a predat DIICOT Targu Mures inscrisuri si informatii in cadrul investigatiei, ca sprijina aceasta actiune si coopereaza cu reprezentantii institutiei, precizand ca "niciun membru al conducerii societatii nu a fost vizat de actiunea desfasurata".

De asemenea, se mai spune in comunicatul BCR Asigurari de Viata, compania prezuma faptul ca modul de lucru al angajatilor si partenerilor sai contractuali este deplin legal pana la proba contrarie, motiv pentru care isi exprima sprijinul si fata de acestia.
BCR Asigurari de Viata este unul dintre primii trei jucatori pe piata de profil dupa nivelul primelor subscrise in 2012, care au atins 425,2 milioane de lei, potrivit datelor companiei.

Compania este membra a grupului financiar Vienna Insurance Group (Austria), care mai detine pe piata locala Asirom si Omniasig (fosta BCR Asigurari).

Actionarii asiguratorului roman sunt Vienna Insurance Group AG - 91,31%, Banca Comerciala Romana - 5,41% si mai multe persoane fizice - 3,28%.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri