“Relaxarea politicii monetare va continua in 2014, iar daca adaugam posibila restrangere a stimulilor monetari generosi furnizati pietei de catre bancile centrale, vedem ca viitorul creditarii este in moneda nationala. Ieftinirea creditului in lei va continua si am putea vedea dobanzi sub nivelul de 6% pentru creditele cu risc scazut, foarte apropiate de cele in euro. Estimam ca intr-un orizont de 1-2 ani ponderea creditelor in lei va depasi 50% din totalul creditului neguvernamental”, a comentat Eugen Sinca, analist sef BCR.

BCR a luat decizia creditarii preponderent in moneda nationala, atat pentru creditele pentru investitii imobiliare standard cat si pentru creditele Prima Casa de aproape 1 an, urmand recomandarile BNR prin alinierea la cadrul de reglementare pentru protejarea clientilor de riscul valutar.

Reprezentantii BCR recomanda clientilor sa negocieze cu vanzatorul pretul imobilului in lei.

BNR va face tot posibilul, prin instrumentele pe care le are la dispozitie, ca dobanzile la creditele in lei sa ajunga cat mai aproape de cele la imprumuturile in valuta, astfel incat clientii sa prefere finantarea in lei, fara riscul cursului valutar, potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isarescu.