Banca Centrala Europeana a luat joi o decizie istorica. BCE a redus dobanda cheie la un nou minim record, de 0,15%, si a coborat in acelasi timp rata la depozitele constituite de banci la -0,1%.

Rata dobanzii la operatiunile principale de refinantare va fi scazuta de la 0,25% la 0,15%, dobanda la facilitatea de creditare marginala va cobori de la 0,75% la 0,4%, iar cea la facilitatea de depozit va fi redusa de la 0%, la -0,1%, se arata intr-un comunicat al BCE. Banca va clarifica pe parcursul zilei de joi modul in care va fi implementata rata negativa la facilitatea de depozit, informeaza Mediafax.

Dobanda de politica monetara se afla la 0,25% de la inceputul lunii noiembrie. BCE este prima dintre marile banci centrale care incearca sa foloseasca rate negative ale dobanzilor la depozitele bancilor comerciale. Obiectivul acestei masuri este sa convinga bancile sa crediteze in loc sa depoziteze banii in conturi la BCE. Presedintele BCE, Mario Draghi, va sustine o conferinta de presa dupa anuntarea deciziei bancii. Analistii anticipau ca BCE ar putea folosi mai multe instrumente de politica monetara pentru a sprijini economia zonei euro.

Printre acestea se aflau reducerea dobanzii cheie si a ratei de 0% platita de banci pentru a pastra banii la BCE, un nou program de creditare prin care bancile sa primeasca finantari mai ieftine ca sa suplimenteze creditarea, introducerea de lichiditati in sistemul financiar prin oprirea "sterilizarii" achizitiilor de obligatiuni dreulate in timpul crizei zonei euro, un program pentru achizitia de pachete de imprumuturi acordate IMM-urilor pentru a incuraja bancile sa acorde credite, precum si un program total de relaxare cantitativa - in care ar tipari bani pentru a creste masa monetara si a accelera inflatia.

Banca Angliei a decis de asemenea, joi, sa mentina dobanda de politica monetara la minimul de 0,5%, si a pastrat nivelul programului de achizitii de obligatiuni la 375 miliarde lire sterline.

Citeste si:
Preşedintele BCE: După pandemie, angajaţii vor lucra şi de acasă
Preşedintele BCE: După...

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri