6 August 2014

Proprietarul Astra solicita ASF un raspuns privind preluarea AXA Romania



Proprietarul Astra solicita Autoritartii de Supraveghere Financiara un raspuns oficial referitor la aprobarea tranzactiei prin care asiguratorul urma sa preia subsidiara din Romania a grupului francez AXA, operatiune inclusa de administratorul special al Astra in planul de redresare.

"The Nova Group Investments Romania (TNG) solicita un raspuns oficial din partea Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) referitor la aprobarea tranzactiei prin care compania de asigurari Astra (ATRA) urma sa preia subsidiara locala a grupului francez AXA. ASF a aprobat inca din luna aprilie un plan de masuri, realizat de administratorul special KPMG Advisory, care prevede preluarea AXA Life Insurance Romania ca parte integranta a recapitalizarii Astrei", se arata intr-un comunicat al TNG, citat de Mediafax.

Astra Asigurari este controlata indirect de omul de afaceri Dan Adamescu (foto) prin The Nova Group Investments Romania SA - 72,68% si Epsilon Estate Provider SRL- 27,02%. In prima parte a lunii iunie, presedintele ASF, Misu Negritoiu, a declarat ca Astra nu se califica pentru preluarea altui asigurator. "Cand esti in redresare financiara vinzi, nu cumperi.", a declarat Negritoiu la 12 iunie intr-o conferinta de presa.

In noiembrie 2013, grupul francez AXA a anuntat ca vinde operatiunile din Romania catre Astra Asigurari, tranzactie care presupunea preluarea unui numar de aproximativ de 40.000 de contracte, in vigoare la finele lunii septembrie 2013. ASF a instituit in luna februarie procedura de redresare financiara prin administrare speciala a companiei Astra Asigurari, a suspendat conducerea si dreptul de vot al actionarilor si a numit firma KPMG ca administrator special.

Prin instituirea procedurii de redresare financiara, ASF a solicitat asiguratorului sa majoreze capitalul social cu 490 milioane de lei in urmatoarele 12 luni, din care 70 milioane de lei intr-o prima faza. Cresterea capitalului social este parte a planului de redresare a Astra, aprobat de ASF la 7 aprilie.



Citeste si