5 Septembrie 2014

Jaf la Brasov: o cutie de valori in care se aflau 200.000 lei a fost furata



O sucursala bancara din Brasov a fost jefuita, iar o cutie de valori in care se aflau peste 200.000 de lei a fost furata.

Un jaf a avut loc, in noaptea de miercuri spre joi, la o sucursala bancara din cartierul Racadau din Brasov, de unde a fost furata o cutie de valori in care se aflau peste 200.000 de lei, la ora transmiterii acestei stiri atacatorii fiind cautati de politisti. Primele informatii furnizate de politisti arata ca jaful a avut loc in noaptea de miercuri spre joi, in jurul 03.00, la o filiala a Bancii Transilvania din cartierul Racadau din municipiul Brasov, potrivit Mediafax.

Purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Brasov, Liviu Naghi, a declarat ca, potrivit imaginilor surprinse de camerele de luat vederi ale bancii, in unitatea bancara au intrat doua persoane care au fortat usa de acces. Conform sursei citate, cei doi au desprins apoi cutia de valori si au fugit, lasand la locul faptei mai multe obiecte, printre care si ranga cu care au actionat. Dupa ce au furat caseta de valori care cantareste aproximativ 50 de kilograme, cei doi atacatori au fugit din banca, interventia acestora durand aproximativ 40 de secunde.

In aproximativ cinci minute de la declansarea alarmei, la fata locului a ajuns o echipa de la firma de paza cu care banca avea contract, insa hotii fugisera. Potrivit unor surse din randul anchetatorilor, in cutia de valori se aflau peste 200.000 de lei, insa prejudiciul urmeaza sa fie stabilit impreuna cu reprezentantii bancii. La ora transmiterii acestei stiri, politistii fac cercetari la fata locului, iar cei doi suspecti sunt cautati.

Cultura organizationala a Bancii Transilvania: No Man Left Behind



Citeste si