Fara perdea de fum, fara oglinzi: modelul olandez de pensii private
Imaginati-va un loc unde sistemul de pensii nu a fost construit pe un "teren mlastinos", unde cifrele "spun" toata povestea si persoanele active pot conta pe o pensie decenta la momentul retragerii din activitate. Tot aici, autoritatile de reglementare exista pentru a se asigura ca toti jucatorii din piata respecta legea.
Acest loc ar putea fi Olanda, scrie The New York Times, si poate servi ca exemplu pentru tarile si orasele care au promis mai multe beneficii la pensie decat pot oferi. Cu toate acestea, a adopta modelul olandez, poate f dureros. Pensiile olandeze sunt finantate intr-un mod scrupulos si trebuie sa corespunde obligatiilor asumate cu onestitate "brutala", folosind o metoda comuna in industria serviciilor financiare, dar respinsa, de regula, de catre sistemele publice de pensii.
Sistemul olandez are la baza ideea ca fiecare generatie ar trebui sa-si achite propriile costuri, masurate "exact" in ipoteza ca acestea se vor ivi, la un moment dat. Dupa colapsul financiar din 2008, muncitorii si pensionarii din Olanda si-au "asumat" solutia "amara", dar necesara, de a reconstrui intr-un mod rapid fondurile acumulate colectiv, prin contributii mai mari de la persoanele active si reduceri de beneficii in cazul pensionarior.
Sistemul de pensii din Olanda cuprinde atat o indemnizatie publica forfetara si o pensie ocupationala cvasi-obligatorie legata de acorduri industriale. Cea mai mare parte a salariatilor sunt inscrisi in cadrul acestor pensii ocupationale, bazate in general pe beneficii definite, calculate in functie de veniturile medii obtinute de-a lungul perioadei de activitate.
Astfel, aproximativ 90% dintre olandezii aflati in activitate "castiga" pensii reale la locul de munca. Beneficiile dupa pensionare sunt estimate a inlocui in proportie de 70% venitul mediu incasat. Realizarea acestui obiectiv - pensii adecvate pentru majoritatea cetatenilor - nu este usor. In primul rand, pentru ca este foarte scump. Salariatii olandezi, contribuie la fondurile de pensii cu aproximativ 18% din venitul incasat lunar.
Si angajatorii olandezi contribuie la fondurile de pensii destinate salariatilor, insa viramentele sunt plafonate, ceea ce incurajeaza companiile sa aleaga pentrii private drept beneficii extra-salariale. Companiile olandeze, precum si angajatorii din sectorul public, se acumuleaza impreuna, de obicei dupa sectorul de activitate, planuri uriase de pensii, si ulterior mandateaza firme non-profit pentru a investii acesti bani. Conditiile sunt apoi negociate la nivel de sector.
"Cainele de paza" asupra acestui sistem este chiar Banca centrala din Olanda. Care a impus o metoda riguroasa de a masura valoarea actuala a tuturor pensiilor eligibile in viitor. Pensiile nu ar trebui sa fie riscante si, ca urmare, olandezii le evalueaza precum titlurile de stat, prin actualizarea platilor viitoare la valoare curenta a banilor, cu o rata scazuta a dobanzii, nu pe baza asteptarilor cu privire la evolutia viitoare a pietei. Aceasta metoda arata ca un beneficiu stabil pe tot parcursul vietii este foarte valoros si, prin urmare, scump de finantat.
In Olanda, autoritatile de relgementare considera ca a corela costul indemnizatiilor platite astazi cu randamentele din investitii posibile de maine este acelasi lucru cu a "jefui" salariatii de maine prin a plati costurile cu excesul de azi. Logica olandeza este de a evita, de fapt, o criza care s-ar putea produce daca generatia nascuta in deceniile de dupa Cel De-al Doilea Razboi Mondial se va retrage din activitate fara beneficii finantate in totalitate.