Intre bancile analizate, 105 banci au trecut evaluarea, iar dintre cele care nu au reusit sa faca acest lucru, 10 au nevoie de capital suplimentar, potrivit unei persoane aproapiate situatiei. Situatia s-ar putea inca schimba, intrucat negocierile continua inainte de anuntarea rezultatelor finale, pe 26 octombrie, a precizat sursa, conform Mediafax.

"BCE nu poate comenta in legatura cu rezultatele evaluarii. Orice concluzii trase inainte de anuntarea rezultatului final ar fi extrem de speculative", a avertizat BCE intr-un comunicat. Bancile care au atras capital suficient in acest an pentru acoperirea deficitului nu vor fi nevoite sa stranga alte fonduri. Institutiile de credit la care BCE a constatat ca nu dispun de capital suficient vor avea la dispozitie doua saptamani sa prezinte un plan pentru remedierea situatiei.

Anterior, o alta stire mentionase ca cel putin 11 banci europene nu au trecut testul de stres derulat de BCE, in colaborare cu Autoritatea Bancara Europeana. BCE va publica rezultatele evaluarii fara precedent a soliditatii financiare a bancilor din zona euro pe 26 octombrie, la capatul unui an de investigatii. Rezultatele testelor vor face distinctie intre deficitele de capital identificate in analiza calitatii activelor si cele descoperite in cadrul scenariilor de baza si al scenariilor de criza.

Patru banci din Grecia, trei din Italia si doua din Austria s-ar afla printre creditorii care asa cum arata informatiile preliminare ar fi picat testul de stres. Nu exista insa detalii cu privire la dimensiunea necesarului de capital pe care aceste banci trebuie sa-l stranga, in contextul in care datele ar putea fi revizuite pana in ultimul moment.