1 Decembrie 2014

Generali Romania are doi noi membri in directoratul companiei



Actionarii Generali Romania i-au numit membri pe Daniela Pene, director al diviziei Vanzari si Marketing, si pe Paolo Coletto, directorul financiar al companiei, in Directoratul societatii, fiecare pentru un mandat de patru ani.
Cei doi noi membri au preluat pozitiile ramase vacante in urma incheierii mandatelor fostului director financiar, Beata Petrusova, si fostului director al Diviziei Vanzari si Marketing, Andrea Chuda, transmite Mediafax.

Cu o experienta de 15 ani in domeniul asigurarilor, in special in vanzari, Pene a ocupat in ultimii noua ani pozitii de conducere in cadrul Generali.

Pe parcursul carierei in companie, Pene a ocupat mai intai functia de Sef Serviciu Asigurari Retail, apoi pe cea de director al Sucursalei Bucuresti si, timp de patru ani, Director al Departamentului Parteneri Externi. In ianuarie 2014 ea a fost promovata in functia de director al Diviziei Vanzari si Marketing. Din aceasta pozitie a coordonat activitatea intregii structuri de vanzare - agenti, brokeri, banci, leasing - si a departamentelor de suport aferente.

Pene este absolventa a Academiei de Studii Economice din Bucuresti, specializarea Marketing. Colleto are o experienta in asigurari de 27 de ani, din care ultimii 12 in pozitii de conducere.

El si-a inceput cariera in asigurari in 1987, la Toro Assicurazioni SpA, companie membra a grupului italianGenerali. Incepand din 2001, Colleta a ocupat functia de director responsabil de controlul subsidiarelor companiei Toro, membru in Directorat pentru subsidiara din Franta si presedinte al Consiliului de Supraveghere pentru Polonia.

Apoi, tot la Toro, a detinut pozitia de director de Planificare si Control si, ulterior, de director de management al riscului. Inainte de a veni in Generali Romania a fost director de Management al Riscului pentru subsidiarele din Nord-Vest ale grupului Generali.

Absolvent de studii universitare in economie si afaceri, Colleto este specialist in fuziuni si achizitii si a facut parte din mai multe echipe care au realizat acest gen de procese. Ceilalti membri ai Directoratului Generali Romania sunt Adrian Marin, presedinte, Iuliana Rusei, director Divizia Produse&Reasigurare, si Veselin Danilovac, director Divizia Daune si Suport.

Generali Romania este unul din primii 10 jucatori locali pe piata asigurarilor.



Citeste si