Raiffeisen Bank International a raportat in Romania un profit dupa plata taxelor de 97 de milioane de euro, in scadere cu 3% fata de 2013. Banca a anuntat, insa, ca provizioanele au scazut cu 20%.

Venitul operational in Romania a scazut usor in 2014, la 462 de milioane de euro, de la 465 de milioane de euro in 2013. Provizioanele constituite de banca pentru credite neperformante au scazut la 85 de milioane de euro anul trecut, fata de nivelul de 106 milioane de euro din 2013, in timp ce cheltuielile administrative generale au coborat de la 271 milioane de euro la 266 de milioane de euro in perioada analizata, informeaza Mediafax.

Profitul inainte de taxe s-a situat la 119 milioane de euro in 2014, in urcare de la 104 milioane de euro in anul precedent. Activele totale ale Raiffeisen in Romania au crescut in 2014 la 6,92 miliarde de euro de la 6,528 miliarde de euro in 2013, iar valoarea activelor evaluate ca riscante se situa la 4,14 miliarde de euro la finalul anului trecut.

Numarul de sucursale ale bancii a coborat in Romania anul trecut, la 529 de unitati fata de 530 unitati cu un an in urma, in timp ce numarul de angajati a scazut de la 5.308 la 5.292. La nivelul grupului, RBI a inregistrat o pierdere consolidata de 493 de milioane de euro anul trecut, in conditiile in care, in 2013, profitul s-a situat la 557 de milioane de euro, banca anuntand ca va renunta la operatiunile din Slovenia si Polonia, pentru a-si consolida capitalul.

Raiffeisen Bank International iese din 2 piete dupa o pierdere de jumatate de miliard de euro

Raiffeisen Bank International a inregistrat o pierdere consolidata de 493 de milioane de euro anul trecut, in conditiile in care, in 2013, profitul s-a situat la 557 de milioane de euro. Banca a anuntat totodata ca va renunta la operatiunile din Slovenia si Polonia, pentru a-si consolida capitalul.

Profitul inainte de taxe a scazut la 23 de milioane de euro in 2014, de la 835 de milioane de euro in anul precedent, potrivit datelor preliminare publicate de banca austriaca. Veniturile nete din dobanzi au urcat usor, de la 3,729 de miliarde de euro la 3,789 miliarde de euro, in timp ce veniturile din comisioane au coborat de la 1,62 de miliarde de euro la 1,58 miliarde de euro.

Provizioanele pentru credite neperformante sau problematice au crescut anul trecut la 1,716 miliarde de euro, de la 1,149 miliarde de euro in 2013, in timp ce cheltuielile administrative generale au scazut la 3,024 miliarde de euro, de la 3,34 miliarde de euro. Soldul creditelor si avansurilor catre clienti s-a situat la 78,272 miliarde euro, in coborare comparativ cu 2013, de la 80,635 miliarde de euro, iar depozitele atrase de la clienti au scazut la 66,094 miliarde de euro, de la 66,437 miliarde euro.

Valoarea totala a activelor RBI se situa la 121,89 de miliarde de euro la sfarsitul anului trecut, in scadere fata de nivelul consemnat la finalul lui 2013, de 130,64 miliarde de euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri