25 Mai 2016

Erste Private Banking ajunge la un portofoliu de 900 milioane de euro si incepe sa vanda obligatiuni emise de alte banci



Divizia de private banking a BCR, parte a Erste Group, a ajuns la un portofoliul total de 900 milioane de euro la sfarsitul lui 2015, in crestere cu 5,5% fata de inceputul anului, in timp ce numarul clientilor care au apelat la serviciile unui bancher personal a scazut, ajungand la 1.700 de persoane, potrivit lui Razvan Furtuna, director Private Banking, BCR.

„Scaderea numarului de clienti private banking a avut loc ca urmare a abordarii clientilor la nivel de grup, nu individual”, spune Razvan Furtuna. Odata cu cresterea activelor, Erste Private Banking a inregistrat si o majorare a portofoliului mediu pe client, de 8,3% la final de 2015.

Daca la inceputul anului 2015 clientii de private banking ai BCR nu au acordat un interes deosebit pentru anumite piete, in contextul miscarilor laterale inregistrate de actiuni pe parcursul anului si a lipsei unui trend, spre sfarsitul anului portofoliul de instrumente cu venit fix (obligatiuni guvernamentale si corporative) a crescut de la 258 milioane euro la 300 milioane euro.

O alta tendinta in randul clientilor BCR a fost preferinta pentru scadente mai lungi, 64% dintre acestia avand scadente de peste cinci ani.

Pentru anul in curs, divizia de private banking a BCR isi propune sa inceapa distributia de obligatiuni structurate emise de alte grupuri bancare. Totodata, oficialii estimeaza ca in 2016 vor inregistra o crestere a activelor aflate in gestiune de 5%.



Citeste si