Societatile de brokeraj in asigurari se confrunta in ultima perioada cu o presiune ridicata pe reducerea comisioanelor incasate pentru intermedierea politelor RCA, care au scazut de la o medie de 16% la finele lui 2015, pana la 10% in prezent, fapt care ar putea conduce la iesirea unor jucatori din piata si la o scadere semnificativa a gradului de cuprindere in asigurare, in special, in provincie, apreciaza Viorel Vasile, CEO Safety Broker.

"Majoritatea asiguratorilor au redus comisioanele la RCA, iar presiunea vine de la ASF, pe ideea reducerii costurilor cu vanzarea asigurarilor obligatorii auto. In piata, comisioanele au coborat la un nivel mediu de 10%, de la 14% in primul trimestru si 16% la finele anului trecut. Este evidenta o tendinta foarte agresiva a reducerii de comisioane", a declarat Viorel Vasile (foto).

Seful Safety Broker mai spune ca un comision mediu "de break-even", care sa ii asigurare continuitatea afacerii, ar fi de minim 12,7%. "Din punct de vedere economic, noi nu mai putem sa suportam acest nivel de reducere a comisioanelor. Ne afecteaza business-ul, in sensul in care noi avem niste cheltuieli fixe de acoperit pentru desfasurarea activitatii, precum chirii, salarii, leasing-uri la masini s.a.m.d.. Daca veniturile brokerului ajung sub nivelul costurilor voi fi obligat sa inchid unele locatii. Iar din pacate locatiile respective sunt in general in orasele mici, sub 10.000 de locuitori, unde incasarile nu sunt foarte mari. Acolo, nici asiguratorii nu mai au birouri".

Intrebat daca vanzarea asigurarilor in provincie, preponderent pe Internet, ar reprezenta o solutie daca brokerii de asigurari isi vor inchide majoritatea birourilor in orasele mici sau in zonele rurale, ca urmare a scaderii incasarilor din comisioane, Viorel Vasile a raspuns ca livrarea politei, ulterior achizitiei ar genera costuri prea mari pentru fiecare asigurare.

"Pe Internet se vand asigurari RCA foarte bine in orasele mari: Bucuresti, Iasi, Timisoara, Cluj, Constanta sau Brasov, cu o pondere de pana la 90% din total vanzari. Insa, pentru a livra polita dupa achizitie in orasele mici, de pana la 10.000 de locuitori si in mediul rural, costurile ar fi mai ridicate decat comisionul in sine. Care va fi riscul? Gradul de acoperire in asigurarea RCA se va duce in jos, iar in acele orase nu prea se vor mai incheia asigurari", a spus seful Safety Broker.

Viorel Vasile: ASF si piata nu inteleg rolul brokerului

"Din pacate autoritatea sau restul pietei nu reusesc sa inteleaga care este rolul brokerului si ceea ce face brokerul in baza banilor incasati. In principiu, trebuie sa te duci unde este cerere. In orasele cu pana la 10.000 de locuitori exista, mai ales in lipsa prezentei directe a societatilor de asigurari. Castigurile nu sunt ridicate, iar marjele sunt foarte mici. Astfel, realizam un efort de logisitica pentru a tine deschie acele birouri. In momentul in care trecem sub costuri, trebuie sa inchidem activitatea", a declarat seful Safety Broker.

La intrebarea daca reducerea comisioanelor pentru intermediere ar avea un impact asupra tarifelor RCA, Viorel Vasile a spus ca in niciun caz. "Cu siguranta nu. Cu cat reduce costul, cu 2-4%? In momentul in care iti scade semnificativ gradul de cuprindere in asigurare, rezulta ca o mare parte dintre soferi nu isi vor mai face RCA. Dar, acestia vor circula in continuare cu masina si vor produce si daune, care vor ajungein curtea FPVS (Fondul de Protectie a Victimelor Strazii - n.r.), alimentat tot din banii asiguratorilor. Se creeaza asadar un cerc vicios".

Asiguratorii care emit polite RCA platesc FPVS o contributie de 2% din volumul primelor incasate, pentru asigurarea resurselor necesare protectiei persoanelor pagubite prin accidente produse de vehicule neasigurate. In 2014, FPVS a platit despagubiri de 30,34 milioane de lei, valoare apropiata de cea din 2013, din care 26,84 milioane de lei pentru vatamari corporale. Numarul persoanelor despagubite pentru vatamari corporale sau deces a fost de 693, comparativ cu 577 in 2013, iar pentru daune materiale - 377, de la 331 in urma cu un an.

"Trebuie evaluata corect scaderea comisioanelor astfel incat brokerii de asigurari sa poata ramane in piata. Nu vom inchide, cu siguranta, birourile din orasele mari, care sunt profitabile, dar, in orasele mici, nu vom avea de ales. Pasul de retragere din orasele mici au facut-o initial asiguratorii. Au plecat ei, pentru ca nu erau profitabili", a mai spus seful Safety Broker.

Viorel Vasile: Nimeni nu isi face CASCO «la tara»

De regula, nivelul comisioanelor la politele auto facultative CASCO se situeaza intre 12% si 15%, iar daca ritmul de subscriere ar fi oarecum similar cu cel de la politele auto obligatorii RCA, atunci probabil ca brokerii de asigurari ar fi tentati sa ramana in orasele mici de provincie. "Dar, din nefericire exact pe aceste zone de 10.000 de locuitori si la tara, nu prea exista putere financiara, astfel incat sa spui ca daca nu vinzi RCA, te duci si faci CASCO este gresit. Nu isi face nimeni CASCO in orase asa mici", apreciaza Viorel Vasile.

Astfel, in opinia sa, o reducere a comisionului incasat de brokeri nu este relevanta, ci atentia ar trebui sa fie pe reducerea costurilor cu despagubirile si cu pregatirea soferilor. "Soferii trebuie sa fie constienti ca, in momentul producerii unui accident rutier, trebuie sa informeze asiguratorul. Cel putin partea de camioane unde scandalul este mare, daca s-ar insista pe pregatirea soferilor s-ar putea realiza reduceri importante de dauna", conchide seful Safety Broker.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri