12 Octombrie 2016

ASF vrea sa introduca fransiza in cazul riscului de cutremur la asigurarile obligatorii de locuinte de la PAID



Grupul de lucru privind asigurarile obligatorii de locuinte din cadrul Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), a elaborat mai multe propuneri, pe termen scurt mediu si lung care vizeaza asigurarile obligatorii de locuinte si cele facultative, printre care si introducerea unei fransize in cazul riscului de cutremur.

Principalele propuneri ale membrilor grupului de lucru s-au referit la modificarea legislatiei primare si secundare in domeniu, in vederea imbunatatirii si corectarii unor deficiente ale cadrului legal actual. Printre cele mai importante schimbari propuse, in ceea ce priveste Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva dezastrelor naturale, se numara:

  • Introducerea unei fransize in cazul riscului de cutremur – masura vizeaza asigurarea sustenabilitatii sistemului de asigurare, prin diminuarea despagubirii, indeosebi in cazul daunelor minore (conform scopului declarat de legiuitor, polita PAD urmareste protectia in caz de dezastre). Fransiza poate fi eliminata la solicitarea asiguratului/contractantului prin plata unei prime de asigurare suplimentare;
  • Liberalizarea canalelor de distributie pentru politele PAD – se propune modificarea articolelor de lege care stabilesc faptul ca distributia politelor PAD se realizeaza exclusiv prin intermediul societatilor de asigurare; modificarile vin in intampinarea implementarii noilor prevederi IDD;
  • Modificarea si clarificarea unor prevederi legale in sensul restrangerii obligativitatii incheierii politei PAD, coroborata cu dreptul de despagubire, doar pentru imobilele cu destinatie de locuinte care sunt in mod efectiv utilizate in acest scop - sunt excluse imobilele utilizate integral in scop comercial (ex. apartamente in care functioneaza sedii de firme). Se corecteaza astfel unele neclaritati din legislatia prezenta pentru situatii in care imobilele in care se desfasoara exclusiv activitate comerciala ar trebui asigurate insa, ulterior, nu pot beneficia de despagubire;
  • Clarificarea legislatiei prin mentionarea expresa a posibilitatii incheierii de catre proprietarii de imobile, incadrate in clasa I de risc seismic, a unei polite facultative, fara a prezenta dovada incheierii PAD, in conditiile imposibilitatii legale de a contracta o polita PAD;
  • Eliminarea beneficiarului din formatul politei PAD (element specific doar in cazul asigurarilor de viata) – solicitarea despagubirii se poate face doar de catre asigurat;
  • Posibilitatea ca cererea de despagubire sa poata fi preluata direct de catre PAID, in situatii speciale (ex. cazurile Astra si Carpatica);
  • Stabilirea cuantumului fix al amenzii contraventionale la valoarea de 500 lei pentru neincheierea politei PAD (in prezent, cuantumul este de la 100 la 500 lei);
  • Liberalizarea accesului in actionariatul PAID - ulterior constituirii PAID, pot fi actionari la aceasta societate orice alte entitati, care singure ori prin intermediul sau in legatura cu alte entitati controlate de aceleasi persoane ori grup de persoane exercita drepturi ce decurg din detinerea unor actiuni, care cumulate reprezinta cel mult 15% din capitalul social al PAID sau ii confera acesteia cel mult 15% din totalul drepturilor de vot in adunarea generala a actionarilor PAID.

Pentru modificarea legislatiei secundare, grupul de lucru a facut propuneri care au avut ca rezultat final corectii si imbunatatiri ale continutului Normei nr. 7/2013, implementate prin Norma nr. 35/2016. Printre cele mai importante se afla:

  • Clarificarea notiunii de contractant al asigurarii si alinierii definitiei/notiunii in sensul prevederilor din Codul Civil si legislatia generala in domeniul asigurarilor;
  • Introducerea posibilitatii de emitere electronica a politelor PAD;
  • Introducerea reintregirii automate a sumei asigurate dupa fiecare dauna, prin plata unei prime suplimentare ce se calculeaza proportional cu despagubirea primita si perioada ramasa de asigurare. Acest mecanism confera un nivel sporit de protectie cetatenilor prin mentinerea constanta a nivelului de asigurare la 10.000/20.000 euro dupa un eveniment cu dauna partiala;
  • Clarificarea unor prevederi referitoare la obligativitatea reinnoirii politei PAD la fiecare aniversare a unei polite facultative multianuale;
  • Simplificarea formatului si a modului de incheiere a politei PAD, in sensul eliminarii obligativitatii existentei semnaturii asiguratului pe polita (se mentine obligativitatea semnaturii asiguratorului).

Grupul de lucru privind asigurarile obligatorii de locuinte are in componenta reprezentanti ai ASF, UNSAR, PAID, UNSICAR, Ministerului Finantelor Publice si ai patronatelor din sectorul bancar.



Citeste si