Fiscul extinde pentru toti contribuabilii serviciul Spatiul Privat Virtual (SPV), aplicatie lansata in septembrie 2014 doar pentru persoane fizice, prin care acestia isi pot verifica situatia fiscala si pot primi anumite documente la cerere, precum adeverinta de venit, certificatul de cazier fiscal sau certificatul de atestare fiscala, a anuntat marti Agentia Nationala de Administrare Fiscala.

Pe langa persoanele fizice, si contribuabilii persoane juridice si entitatile fara personalitate juridica pot opta sa primeasca electronic acte administrative fiscale, insa pot transmite la randul lor Fiscului declaratiile fiscale, contractele de cedare a folosintei bunurilor, precum si diverse cereri sau sesizari prin SPV, conform News.ro.

Platitorii de taxe inscrisi in Spatiul Privat Virtual primesc automat prin aplicatie decizii de impunere, decizii referitoare la obligatii de plata accesorii, privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspectiei fiscale, somatii, notificari, instiintari si aviz de inspectie fiscala. La cererea contribuabilului, pot fi trimise certificatul de atestare fiscala, adeverinta de venit sau certificatul de cazier fiscal.

Totodata, contribuabilii pot obtine prin SPV informatii cu privire la obligatiile de plata pe care le are, declaratiile fiscale sau cereri de informatii sau documente in legatura cu situatia fiscala personala (cerere de informatii despre contributiile de asigurari sociale declarate de angajatori, solicitarea unei opinii privind aplicarea legislatiei fiscale, cereri de audienta, sesizari, petitii, reclamatii, solicitari de informatii publice etc).

Pentru a se inrola in SPV, persoanele juridice, entitatile fara personalitate juridica, imputernicitii persoanelor fizice, precum si persoanele fizice care desfasoara activitati economice in mod independent sau exercita profesii libere care se identifica prin codul de inregistrare fiscala sau codul unic de inregistrare trebuie sa completeze un formular electronic si se va identifica electronic cu ajutorul certificatelor digitale calificate. Persoanele fizice vor utiliza la inregistrare o informatie fiscala precum numarul de inregistrare al unei decizii emise de ANAF pe numele acestora. In caz contrar, acestea trebuie mearga la orice ghiseu ANAF pentru verificarea datelor declarate cu cele din actul de identitate.

Sursa foto: Shutterstock/Ditty_about_summer

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri