Profitul consolidat al grupului bancar italian UniCredit in Romania a crescut in 2016 cu 30,1%, la 74 milioane de euro, sustinut de avansul puternic al depozitelor si imprumuturilor acordate clientilor, dar si de veniturile din tranzactii, conform raportului financiar al grupului publicat pe 9 februarie.

In 2015, UniCredit a obtinut in Romania un profit consolidat de 57 de milioane de euro. In trimestrul al patrulea, Unicredit a obtinut pe piata locala un profit consolidat de 9 milioane de euro, la jumatate fata de castigul de 18 milioane de euro din aceeasi perioada a anului 2015, conform News.ro.

Veniturile din dobanzi au urcat cu 3,1%, la 207 milioane de euro, in timp ce veniturile din taxe si comisioane au fost de 74 milioane de euro, cu 6,1% mai mari comparativ cu 2015. Veniturile din tranzactii au avansat cu 6,8%, la 81 de milioane de euro.

UniCredit a obtinut pe piata din Romania un profit operational de 204 milioane de euro in 2016, in urcare cu 9% fata de intervalul similar al anului trecut.

Venitul operational a avansat anul trecut cu 5,9%, la 364 milioane euro, in timp ce costurile au crescut cu 2,2%, la 160 milioane euro. In trimestrul al patrulea, venitul operational scazut de la 90 de milioane de euro in urma cu un an la 85 milioane de euro.

Citeste si:
Veniturile bugetului de stat se majoreaza cu 2 MLD. lei
Veniturile bugetului de stat...

Portofoliul creditelor acordate de UniCredit in Romania a avansat cu 8,1%, de la 4,82 miliarde de euro in 2015 la 5,2 miliarde euro, in timp ce depozitele au crescut cu 22,5%, de la 3,92 miliarde euro la 4,8 miliarde euro.

Creditele scoase in afara bilantului au scazut anul trecut cu 6,1%, de la 107 de milioane de euro in 2015, la 100 milioane de euro.

UniCredit este prezent pe piata din Romania prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management, UCTAM, Pioneer Asset Management si UniCredit Business Integrated Solutions.

Grupul UniCredit a inregistrat in trimestrul patru pierderi nete de 13,6 miliarde de euro, in cadrul unui plan de curatare a bilantului de creditele neperformante. Banca a alocat aproape 10 miliarde de euro in ultimele trei luni ale anului 2016 pentru acoperirea pierderilor generate de imprumuturi. Pe ansamblul anului 2016, pierderea este de 11,8 miliarde de euro.

Citeste si:
Deficitul bugetar, de neoprit. La cat a ajuns la 6 luni?
Deficitul bugetar, de...

UniCredit, cea mai mare institutie financiara din Italia, a lansat luni o majorare de capital record pentru o banca italiana, de 3 miliarde de euro, pentru consolidarea situatiei financiare.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Finante - Banci »



Citeste si
Cum castiga Tudorel Toader intr-o luna cat altii intr-un an