8 Aprilie 2005

Indicii si-au accentuat scaderile cu un procent

Bursa si-a continuat, ieri, scaderea, cu variatii ceva mai ridicate decat in sedinta precedenta si cu titlurile lichide in fruntea deprecierilor. Reculul indicelui BET a fost, ieri, de 2,08 la suta, in timp ce BET-C s-a depreciat cu 1,80 la suta iar ROTX, cu 1,35 la suta.

SIF-urile, pe de alta parte, au mai castigat ceva din caderea din ziua precedenta, corectia acestora fiind de doar 0,53 la suta. Revenirea la tranzactionarea pe Bursa a celor 15 titluri suspendate in sedinta precedenta nu a impulsionat foarte mult valoarea tranzactiilor, cifrata la circa 206 miliarde lei. Ceea ce confirma faptul ca investitorii asteapta desfasurarea Adunarilor Generale de bilant ale actionarilor principalilor emitenti de la BVB inainte de a face urmatoarea miscare pe piata. Analistii au aratat, de altfel, ca spre sfarsitul lunii aprilie, cand sunt programate majoritatea acestor adunari, piata de capital se va anima. In topul cresterilor din sedinta de tranzactionare de ieri s-au regasit din nou emitenti de talie mica. Societatea Electroputere a inregistrat cea mai mare crestere, de 9,09 la suta, pana la o cotatie de 3.000 de lei pe actiune, urmata de Excelent, cu 7,32 la suta, pana la un curs de 6.600 lei pe actiune. Dintre Societatile de Investitii Financiare, cel mai mult s-a apreciat SIF Muntenia, cu 2,67 la suta, pana la un pret de 7.700 lei, si SIF Transilvania, care a crescut cu 1,56 la suta, inchizand la 13.000 de lei. In ceea ce priveste valoarea tranzactiilor, de data aceasta cel mai mare aport l-a adus SIF Banat Crisana, cu 34,1 miliarde lei, in timp ce cursul s-a depreciat cu 3,48 la suta, ajungand la un pret de 11.100 lei pe actiune.
Sectorul bancar a fost la randul sau in topul tranzactiilor. Titlurile Bancii Transilvania au realizat un rulaj de 31,2 miliarde lei, iar cele ale BRD, de 27 miliarde lei.



Citeste si