Unele banci centrale iau in calcul emiterea de monede digitale pentru a impune in acest fel dobanzi negative in economie, folosindu-se de tehnologia revolutionara blockchain, dar nu vor apela la cea mai cunoscuta moneda digitala, Bitcoin, spune seful departamentului de cercetare macroeconomica a grupului ING, Mark Cliffe (foto).

"Unele banci centrale vorbesc despre trecerea la monede digitale pentru a face loc dobanzilor negative. Este o problema cu moneda fizica, aceea ca este fizica si poate fi tinuta. Daca moneda este digitala, bancile centrale pot avea control asupra dobanzilor si pot impune dobanzi negative in economie. Aceasta este principala atractie pentru unele banci centrale in a trece la emiterea de monede digitale, dar societatile trebuie sa renunte la cash", a declarat in cadrul unei intalniri cu presa economica Cliffe.

Pentru Bitcoin, economistul ING nu vede insa un viitor pe termen lung.

"Nu stiu cat Bitcoin va mai exista, dar nu aceasta este ideea, pentru ca prin tehnologia "distributed ledger" poti crea token-uri sau monede digitale pe termen lung. Spre acest lucru ne indreptam si banii se vor digitaliza", avertizeaza Mark Cliffe.

In prezent, insa, macroeconomistii si expertii bancilor centrale incearca sa isi dea seama care vor fi consecintele monedelor digitale, daca acestea vor fi adoptate de catre reglementatori.

Saptamana viitoare puteti citi un interviu extins cu seful departamentului de research macro al grupului ING.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri