Salariat, drepturi de autor sau PFA? Afla care forma de plata este cea mai avantajoasa!

Revolutia fiscala a schimbat din temeli modul de impozitare a veniturilor populatiei, astfel incat sunt inca multe persoane care nu stiu exact cu cati bani raman in mana dupa munca prestata intr-o luna sau care ar fi cea mai avantajoasa forma de realtionare cu platitorul de venit. Acesta din urma, la randul sau, inca mai cauta modalitati ca, pe de o parte, sa isi multumeasca angajatii si, pe de alta parte, sa nu isi cresca povara cu salariile.

Dilema este cu atat mai mare cu cat intervin discrepante tot mai mari intre diverse forme de remunerare a unei prestatii (salariat/drepturi de autor/PFA/microintreprindere).

Aceasta este si una din cauzele pentru care multi angajatori nu au majorat, inca, brutul angajatilor incepand cu 1 ianuarie 2018, ci au preferat sa acorde angajatilor prime sau bonusuri care sa acopere diferenta de salariu net rezultata din mutarea contributiilor sociale de la angajator la angajat. O alta cauza este faprul ca Ordonanta de Guvern care prevede aceste modificari inca nu a fost adoptata de Parlament si nu se cunoaste forma finala a actului normativ.

Asadar, atat angajatii cat si angajatorii trebuie sa analizeze toate variantele posibile, pentru a alege cea mai avantajoasa varianta de colaborare.

PFA sau drepturi de autor?

Potrivit CalculatorVenituri.ro, lansat de Romanian Software, in anul 2017 o PFA cu norma de venit (stabilita de ANAF pentru anumite domenii de activitate/an) avea cele mai mici costuri, in timp ce la polul opus, cu cele mai mari costuri, se afla o PFA care avea determinarea impozitului in sistem real (impozitare pe veniturile incasate efectiv). Mai mult, anul trecut, pentru veniturile obtinute din cedarea drepturilor de proprietate intelectuala, persoanele in cauza datorau taxe mai mici decat pentru PFA in sistem real, diferenta dintre acestea fiind de 20,2% raportat la net.

Citeste si:
5 metode accesibile pentru a motiva eficient un salariat
5 metode accesibile pentru a...

In anul 2018 se pastreaza acelasi trend, cel mai mic cost fiind cel pentru PFA cu norma de venit si cel mai mare cost - pentru PFA in sistem real, insa diferenta intre costul taxelor cu PFA in sistem real si drepturi de autor s-a redus la 4%.

Cu toate acestea, costul taxelor PFA cu norma de venit creste cu 22,6% in 2018 fata de anul anterior, iar costul taxelor PFA in sistem real scade cu 41,5% fata de anul anterior. In acelasi timp, costul taxelor pentru drepturi de autor se diminueaza cu 4,2% si ramane in continuare o optiune avantajoasa din punct de vedere fiscal in cazul celor care nu se pot sau nu vor sa se autorizeze ca PFA si care desfasoara activitati de creatie.

Salariatul, principalul pagubit!

Un exemplu realizat cu ajutorul comparatorului ne arata ca, pentru un venit brut de 5.000 de lei, in 2018, costurile vor fi identice pentru contractul individual de munca si contractul de administrator. In schimb, daca persoana respectiva poate fi platita prin drepturi de autor, un astfel de contract i-ar aduce un venit net mai mare cu aproximativ 28%, intrucat cheltuiala totala fata de un contract clasic de angajare este destul de mult diminuata.

”Comparatorul de pe CalculatorVenituri sprijina managerii si antreprenorii sa ia rapid decizii juste in privinta formelor de remunerare, aferente contractelor de angajare si colaborare din acest an. In acelasi timp, angajatii pot verifica modul in care angajatorii le-au respectat drepturile negociate, in urma schimbarilor aduse de <<Revolutia Fiscala>>”, a declarat Victor Dragomirescu, directorul general al Romanian Software.

Citeste si:
AUTOR - Targul de Bijuterie Contemporana din Bucuresti
Bijuteria contemporana din...

Concret, comparatorul de venituri ajuta companiile, gratuit, sa determine in sistem real pentru orice angajat sau colaborator pe care il au (si) in acest an care este nivelul salariului brut, al celui net, sa calculeze veniturile pentru contractele pe PFA, pentru persoanele platite prin drepturi de autor, mandate de director sau administrator, iar totul se realizeaza in oglinda 2018 cu 2017.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Citește și
IMM Invest intră în cea de-a 4-a etapă: care sunt cifrele actuale
Setari Cookie-uri